Natalia Lupu a fost depistată pozitiv cu steroizi exogeni și suspendată de IAAF pentru 8 ani, până pe 26 decembrie 2024. Pentru atleta de 29 de ani, pedeapsa va însemna mai mult ca sigur retragerea din atletism.

Natalia Lupu, ucraineana cu origini românești, atletă rezidentă la Kiev, a fost găsit din nou dopată, primind o suspendare de 8 ani. Sportiva a intrat într-un tunel fără ieșire, fiind prinsă pentru a treia oară: în 2014 a stat pe bară 9 luni pentru metilhexanamină, în 2016 a fost depistată pentru Meldonium dar a fost găsită nevinovată, de data asta din cauza unor steroizi exogeni a fost trasă pe margine pentru 8 ani, până în 2024. 

Natalia Lupu este născută în satul Marșenița, din raionul Noua Suliţă (cu majoritate românească, aproape 60.000 de români din 90.000 de locuitori), regiunea Cernăuţi. A fost campioană europeană în sală la proba de 800 m (Suedia, 2013) şi vice-campioană mondială în sală la aceeaşi probă (Istanbul, 2012). La Jocurile Olimpice de la Londra (2012), atleta de 1.72 m şi 60 de kg a venit pe cinci în semifinale, iar la Mondialele de la Moscova, pe 7 în finală. “Până la 12 ani am stat acasă, în satul natal. Am făcut şcoala în limba română. O dată pe săptămâna făceam şi ucraineană. Acasă vorbeam româneşte şi, din când în când, ucraineană şi rusă. De la 12 ani stau la Kiev”, declara Lupu, în 2013, pentru 4run.ro.

Daniela Stanciu, decizie de suspendare finală

Daniela Stanci a primit suspendare finală, 1 an și 8 luni, până pe 20 octombrie 2017. Sportiva făcuse apel după ce a fost testată pozitiv pentru Meldonium dar nu a avut câștig de cauză. Anul trecut 11 atleți au fost testați pozitiv, majoritatea pentru Meldonium. Din cei 8 sportivi depistați pozitiv pentru această substanță, conținută de medicamente care nu se găsesc la vânzare în România, 5 au fost declarați nevinovați (Nicolae Soare, Claudia Ștef, Mirela Lavric, Alexandru Baciu și Diana Bogoș), doi au primit suspendări, Donisan Mihai și Daniela Stanciu, iar Adelina Panaet este suspendată provizoriu, o decizie definitivă urmând a fi dată pe parcursul acestui an.