Ca și anul trecut, în cadrul Romanian Running Awards acordăm și distincții speciale. 

În acest an, ne-am oprit la juniorii Andrea Miklos și Gabriel Bulardă, la Andreea Panțuroiu, cu un an fabulos în triplusalt, și la Costică Anghel, care la 52 de ani, în 10 zile, a terminat două curse (peste 470 km), TdS și TdG.

Premiul JUNIOARA ANULUI – Andrea Miklos

Pentru noi cea mai bună sprinteră a anului, indiferent de categoria de vârstă, și una dintre cele mai bune alergătoare, indiferent de distanță, Andrea Miklos a continuat și în 2018 parcursul excepțional cu care ne-a obișnuit în ultimii ani. La numai 19 ani, a fost vice-campioană europeană U20 la 400m, distanța la care excelează. A prins semifinală la Europeanul de seniori, fiind campioană națională de seniori atât în aer liber cât și în sală!

  • Vice-campioană Mondială U20 (400m), 52:07 (PB)
  • Semifinală, Campionatul European Seniori (400m), 52:49
  • Locul 1, Campionatul Național (400m), 52:81
  • Locul 1, Campionatul Național Sală (400m), 54.02
  • Locul 1, Internaționalele României (400m), 52:35
  • Locul 2, Internaționalele României (200m), 23:95

date: IAAF

Premiul JUNIORUL ANULUI – Gabriel Bulardă

Gabriel a fost și în acest an, la categoria lui de vârstă, unul dintre cei mai buni alergători montani ai lumii. La 19 ani, sportivul care până în acest an a fost antrenat de Cristian Prâsneac (a fost preluat de Ioan Moisa), a devenit campion european U20 de alergare montană și a reușit o clasare foarte bună la Mondialele de alergare montană, la juniori, clasându-se pe poziția a 5-a.

Premiul CONSTANȚĂ – Andreea Panțuroiu

Andreea Panțuroiu este cel mai bun atlet român din 2018, cel puțin pentru 4run.ro. Și nu numai că a reușit un an cu două locuri 4, atât la Mondialele de Sală cât și la Europenele în aer liber, dar și celelalte rezultate ale ei au fost foarte bune. Într-un an în care a reușit Personal Best atât în sală (14.33m) cât și în aer liber (14.47m) la triplusalt, toate competițiile ei, mai puțin una, au fost terminate în top 4. Campioană națională în sală și aer liber, prima la Internaționalele României, sportiva antrenată de Mihaela Nicoară s-a clasat pe podium și la Montreuil Meeting (locul I), Guadalajara Meeting (locul 2), Zagreb IWC (locul I), Madrid Indoor Meeting (locul 2).

date: IAAF

Costica Anghel, Marian Vasile, TDS 2018

Premiul ANDURANȚĂ – Costică Anghel

La 52 de ani, Costică Anghel a realizat o simbioză specială cu ultramaratonul montan, distanțele lungi ”evaporându-se” ”înțepate” sub apăsarea bețelor. După ce anul trecut a terminat pe locul 4 la categoria sa de vârstă Ultra Trail du Mont Blanc (30h.13.01), în acest an a participat la TdS. La numai 10 zile de la terminarea celor peste 120 de kilometri ai cursei din Franța, a trecut Alpii, în Italia, și a finalizat TdG și al său traseu de peste 350 de kilometri.

  • Sur les Traces des Ducs de Savoie (TdS): 123 km, +6775m, 21h.17.47, 29 august 2018
  • Tor des Geants (TdG): 353 km, +27.475m, 116h.28.32, 9 septembrie 2018

date: itra.run