Majoritatea e curată. Dar mai există şi o minoritate. Lucrurile sunt simple. Uneori, dacă ştii persoanele care trebuie, “împingi” ceva la anumiţi reprezentanţi din agenţie, afli datele la care sportivul va fi supus controalelor anti-doping, datele hors-competition pe tot anul, şi astfel poţi realiza un plan inteligent de “suplimentat valoarea” astfel încât să nu se poată detecta nimic la inspecţiile din timpul concursurilor.

Alteori, dacă planul nu e chiar aşa de deştept şi substanţa are timp de spălare care se pupă cu data la care sportivul concurează, individul/individa nu mai ia startul. Dacă planificarea e chiar de rahat, atunci e dezastru! De fapt nu e, nu se întâmplă mare lucru! “Organismele” îşi dau mâna şi sportivul este trimis într-un fel de vacanţă. Un concediu medical cu plată! Nu mai este expediat la concursul internaţional, dacă era programat să se ducă la vreunul! Poate doar la o fugă de amatori unde nimeni nu caută pe nimeni de nimic. Nu va fi suspendat pe viaţă pentru că ar fi la a două abatere, pentru că nimeni nu va afla! Sau, nu va mai fi “eliminat” pentru totdeauna la testul care va ieşi pozitiv în viitor, care se va întâmpla mai mult ca sigur (ciudat!) doar prin străinătate, pentru că, normal!, va fi doar pentru prima dată când calcă strâmb! Rar, în apropierea marilor concursuri, când nu trebuie trimis nimic “suspect” în lume, agenţia găseşte vinovaţi! Şi salvează “organismele” de jenă! De fapt nu-i pasă nimănui de ruşine, contează doar amenzile uriaşe date din ”afară” care se aplică pentru fiecare sportiv prins “pătat”.

Simona Maxim și antrenorul Augustin Barbu

Simona Maxim și antrenorul Augustin Barbu

În acest moment, conform dosarelor IAAF, România are patru alergători de fond şi semi-fond suspendaţi pentru folosirea diverselor substanţe dopante sau pentru absenţa de la controlul anti-doping, doi dintre ei urmând a ieşi din “carantină” în 2017. Atleta de 25 de ani, Roxana Bârcă (PB 5.000m – 15:13:40), participantă la JO din 2012, a fost depistată pozitiv după Universiada din 2013 (medalie de aur), substanţa interzisă fiind metasteron, un steroid anabolizant exogen. Conform documentelor IAAF, va putea concura din nou după data de 3 septembrie 2015. Maratonista Simona Maxim (27 ani) a fost suspendată, conform aceloraşi acte, pentru patru ani, până pe 7 august 2017, pentru că s-a sustras controlului anti-doping. Pe de altă parte, oficialii COSR au declarat că maratonista a ajuns într-un final la control, în sângele ei găsindu-se EPO. Din câte se pare, atleta a dat în judecată ANAD pentru vicii de procedură. Sebastian Varga, specialist fond, suspendat în 2009, când încă era la juniori, pentru opt ani, fiind la a doua abatere, după ce în sistemul sau a fost găsit metabolit de metandienona. Suspendarea, conform IAAF, expiră în 2017. Bogdan Ilie Macovei, specialist semi-fond, a fost suspendat după ce a picat proba A a testului de urină, în 2012, când încă era la juniori, susbstanța dopantă fiind hCG (hormon gonadotropină corionică umană). Suspendarea va fi ridicată pe 6 august 2014. hCG este scretat în mod natural de placentă în timpul sarcinii şi se foloseşte, printre altele, pentru a stimula producţia de testosteron înaintea competiţiilor.

Mihu a scăpat de suspendare

Legitimat la Steaua, cu PB – 1:47:92 pe 800m şi 3:58:19 pe 1.500m, Cătălin Mihu (31 ani) a fost testat în februarie 2007 fiind găsit dopat cu steroizi anabolici endogeni, testosteron, şi apoi suspendat pentru doi ani. Sportivul a atacat decizia la Curtea de Arbitraj Sportiv de la Laussanne unde a avut câştig de cauză, suspendarea fiind anulată pentru vicii de procedură. “Este o lecţie pentru FRA şi pentru ANAD. Invit pe toţi atleţii să nu se mai lase călcaţi în picioare pentru că nu participă la jocurile murdare din FRA. Toată lumea a fost împotriva mea, ANAD a făcut totul pentru a mă înfundă. Cineva a ordonat că eu să fiu eliminat. Şi ANAD şi FRA!”, declara atunci în presă atletul.

Lista

Mihaela Botezan (37 ani), cu PB – semi-maraton: 69:24, în 2002, maraton: 2.25:32, în 2003, deţinătoarea recordului naţional la 10.000 m, 31:11:24 (JO Atena, 2004), a fost găsită dopată în 2007 după ce a participat la Maratonul de la Hamburg, substanţă fiind clorthalidon. A fost suspendată 2 ani.

Elena Fidatov (53 ani), dublă medaliată la Campionatele Europene de Cros, argint în 1997 şi bronz în 1994, participantă pentru România la JO din 1992 şi din 1996, a picat primul test în 1996 din cauza unui diuretic aflat pe lista interzisă de WADA, dar nu a fost suspendată pentru că a luat pastile pentru a-şi trata o problemă la rinichi. În 1998, i s-a descoperit nandrolon şi a fost suspendată pentru 2 ani.

Iulia Olteanu (36 ani), medaliată cu argint la CM de semi-maraton în 1994 (69:15), două medalii de aur la 10.000 m la Universiadele din 1993 şi 1995, a fost găsită dopată cu stanozolol în 1996, pierzând şi titlul european de cros câştigat în acelaşi an, şi a fost suspendată pentru doi ani (suspendare redusă de FRA după ce IAAF “banase” atleta pentru patru ani). A revenit în competiţie şi s-a retras în 2003. La JO Atlanta 1996 a terminat a opta la 10.000 m (31:26:24).

Rodica Chiriţă (37 ani), cu PB – 10.000m: 32:35:48, semi-maraton: 71:39, maraton: 2.32:55, a fost suspendată de FRA pentru doi ani după ce a fost depistată pozitiv cu stanozolol. În 2005, a primit suspendare pe viaţă.

Sorin Mîneran (24 ani), cu PB – 10.000m: 31:29:25, semi-maraton: 66:28, a fost suspendat în 2010, substanţă interzisă: “testosteron”, conform IAAF, interzicerea de participare în competiţii durand până în 2012. În 2013, la CN, Mineran a terminat pe poziţia a patra proba de 10.000 m (31:29:35) şi pe locul cinci proba de 5.000 m (15:02:12).

Elena Antoci (39 ani), campioană europeană în sală în 2005, 1.500 m în 4:03:09 (PB – 4:02:90), si Cristina Vasiloiu (25 ani), specialistă 1.500 m (PB – 4:04:15), prinse dopate în 2008 cu EPO, în urmă unui prim test efectuat pe 16 iulie (proba A), făcut din cauza valorilor nefireşti care au ieşit după circuitul medical efectuat de cele două atlete la INMS (“valori neobişnuit de mari ale hemoglobinei şi hematocritului, în creştere semnificativă faţă de circuitul anterior”). S-au retras din activitate şi astfel nu s-au mai efectuat şi al doilea rând de teste.

Liliana Popescu (31 ani), sportivă cu PB pe 800m de 1:59:34 şi 4:00:35 pe 1.500m, a fost declarată dopată şi retrasă de la JO Beijing 2008, în urmă unui test efectuat în mai, pozitiv cu EPO (erythropoietina). A primit 2 ani de suspendare.

Corina Dumbrăvean (29 ani), specialistă 1.500m (PB – 4:02:24), vice-campioană europeană în sală, Madrid 2005 (4:05:88), a fost prinsă dopată în 2007 cu EPO recombinată de tipul Darbepoietinei-alfa (NESP), fiind suspendată doi ani, iar în 2010 din cauza refuzului de a fi testată a fost suspendată pe viaţă.

Natalia Andrei (61 ani), specialistă 1.500m, atletă care a stabilit două recorduri mondiale pe o milă în 1977 şi unul pe 5.000m, campioană europeană de sală în 1975 şi 1979 şi vice-campionă europeană în 1978, a fost suspendată în 1979 pentru 18 luni pentru folosirea de steroizi anabolizanţi, fiind însă repusă în drepturi după numai 8 luni de IAAF.

Ileana Silai (72 ani), vice-campioană olimpică la 800 m în 1968 în Mexic şi campioană europeană la 1.500 m, a fost depistată pozitiv cu steroizi anabolizanţi în 1979, în acelaşi timp cu Natalia Andrei.

Despre doping

Ioan Drăgan, fost medic FRA, în Evenimentul Zilei: “Medicii iau moleculă de testosteron, îi schimbă radicalul, dar păstrează efectul. Numai că noul produs nu mai seamănă cu cel de pe lista interzisă, deci nimeni nu mai poate fi acuzat. Scandalul laboratorului american Balko ne-a confirmat această ipoteză. În ultima vreme se apelează la dopajul genetic, pentru care nu există metodă de depistare. Îşi injectează un mililitru de substanţă care se multiplică rapid în organism şi îi transformă în supersportivi. În plus, se mai utilizează pe scară largă hormonii de creştere, pentru care, de asemenea, nu există metodă de depistare”.

Nicolae Mărășescu, fost antrenor atletism, în Gazeta Sporturilor: “Întâi au fost amfetamine, pe care germanii le-au folosit şi pentru echipa olimpică din ’36, la Berlin. Apoi au apărut anabolizantele, folosite mai întâi la creşterea forţată a animalelor domestice, în zootehnie. Parry O’Brien, dublu campion olimpic la aruncarea greutăţii, a mărturisit în memorii că lua anabolizante. Uneori şi zilnic. Au fost interzise de-abia în ’72, la Munchen. Viaţă a arătat că atunci cînd amfetaminele au putut fi controlate s-a trecut la anabolizante. După anabolizante au apărut alte chestii, cum ar fi hormonii de creştere, IGH-ul, adică Insuline Grand Factor, despre care nemţii au scris că ar fi cel mai tare anabolizant din lume”.