Marius Ionescu a început să se apropie de performanța lui Cătălin Andreica, 2.12.30, începând din 2013, anul trecut ajungând la 30 de secunde distanță. Sezonul acesta a fost dezastruos, așa cum chiar el ne spune, dar de la anul începe din nou urmărirea.

Articol apărut și în prima ediție a ziarului 4run.ro Offline

4run.ro: În ultimii patru ani ai reușit să scazi la maraton de 3 ori sub 2 ore și 14 minute. În 2017, au fost două DNF-uri (abandonuri).
Marius Ionescu: Nu pot spune sigur ce s-a întâmplat în acest an, poate a contat și faptul că nu am avut o pregătire ca în trecut, alături de alți maratoniști. Poate și la recuperare și la vitaminizare nu am stat bine, cred că au fost și greșeli în abordarea antrenamentelor, dar asta din cauza lipsei partenerilor. Poate că e vorba și de o oboseală mai profundă… Sper ca anul viitor să fac un rezultat care să îngroape ”2017” din punct de vedere sportiv.

Și în 2014 ai avut un an mai slab, oarecum asemănător cu acesta.
Se întâmplă! După o perioadă lungă de antrenamente și competiții organismul intră în oboseală și din cauza asta poate apărea un an sau un sezon mai slab.

Ce înseamnă un abandon pentru un sportiv?
Un maratonist profesionist trăiește din asta, nu își permite să meargă cu ”motorul turat” până explodează, el trebuie să se gândească mereu la ce urmează după o competiție. Să îți dau un exemplu de anul trecut de la Dusseldorf, acolo unde eu am alergat 2 ore și 13 minute. Cu o săptămână înainte a fost maratonul de la Hamburg unde am avut un prieten, Ricardo Ribas (n.n. – maratonist portughez), care a luat startul, dar după 5 kilometri a simțit că are ceva probleme și a abandonat. Știa că este bine pregătit și a luat cea mai bună decizie! A fugit la Dusseldorf și ghici ce timp și ce loc a obținut? Poziția a patra, cu 2.13.19!

Să înțeleg că nu trebuie să ajungi la finiș cu orice preț.
Noi nu ne gândim că mergem la o competiție să terminăm indiferent cum pentru că, și acum am să fac o paralelă între meserii, nici un constructor nu termină o casă dacă a pus un rând de cărămizi greșit ci îl dă jos și o ia de la capăt.Te afectează psihic un abandon?
Toată lumea, atât profesioniștii cât și amatorii, când termină o cursă cu un rezultat bun, se simte foarte bine, parcă nici oboseala fizică nu mai este așa mare, pe când o cursă slabă, oricum s-ar termina, te ”distruge” atât psihic cât și fizic.

Ce aștepți de la 2018?
Sper să reușesc ceea ce mulți așteaptă de la mine, doborârea recordului național la maraton. Până atunci trebuie să găsesc o locație de pregătire, parteneri de antrenament, dar și suport material.

Ai vorbit de mai multe ori de retragere.
După acest sezon dezastruos uneori mă mai întreb dacă nu cumva s-a terminat benzina, dacă organismul mai poate. Eu mă încăpățânez și am să mai încerc cel puțin încă un an, apoi mai vedem. Toate au un început dar și un sfârșit. Indiferent de cum și când se va întâmpla, sunt mulțumit de ce am realizat în cei peste 20 de ani de sport.

Mai reprezintă maratonul pentru tine ce era la început?
Atât antrenamentele cât și cursele de maraton făcute în ultimii ani m-au învățat că indiferent de care este rezultatul final, ca și în viață, trebuie să continui să merg mai departe. Maratonul este o cursă de anduranță, trebuie să te pregătești pentru multe surprize pe parcursul ei și să înveți să le faci față. Uneori nu ai cea mai bună perioadă de antrenamente dar cursa poate sa fie una superbă sau invers. Bune sau rele, toate au momente și momente, trebuie să învățăm să ne bucurăm, cum se spune în engleză ”Enjoy your run!”.

Ce le transmiți celor care nu au fugit un maraton și vor să o facă?
Găsesc niște sfaturi pe site-ul meu, pe mariusionescu.ro. Dacă nu ați intrat acolo, le recomand răbdare în pregătire și să nu uite de plăcerea de a alerga, pentru că o fac pentru sănătate, nu ca să-și rupă oasele.Maratoanele importante

ZALĂU, 2001 (2.52.20) – Primul meu maraton, încă eram junior. Îmi aduc aminte că au fost primii mei bani din care mi-am luat un ceas cu cronometru, prima mea medalie la individual și faptul că ultimii 500 de metri erau în linie dreaptă. Vedeam linia de finiș, dar parcă tot fugea de mine. (râde)

ROTTERDAM, 2011 (2.16.11) – Am ajuns la linia de sosire deshidratat, stăteam întins în pat cu pătura pe mine și aveam frisoane. Mă întrebam cine naiba m-a pus să fac această probă. (râde)

DAEGU, 2011 (2.15.32) – Cel mai bun rezultat al meu la o competiție de seniori, era Campionat Mondial. Pe la kilometrul 35 mi s-a spus că sunt în primii 20, dar după linia de sosire am văzut că ajunsesem pe 13. Eram oarecum șocat, nu îmi venea să cred. Mi-a luat mult timp să realizez ce am făcut.

LONDRA, 2012 (2.16.28) – Prima ediție de Jocuri Olimpice, un vis devenit realitate. Cursă bună pentru că am avut puterea să termin cu un rezultat bun aș spune, în ciuda problemelor întâmpinate pe la kilometrul 35, unde am vomitat de câteva ori.

HAMBURG, 2013 (2.13.33) – Primul maraton în care am coborat sub 2 ore și 14 minute, partea a doua am alergat-o mai mult singur, urmărind de la distanță de 150 – 200 de metri un alt atlet pe care l-am prins până la urmă cu 300 de metri înainte de linia de sosire.

DUSSELDORF, 2015 (2.13.19) – Primul maraton internațional câștigat! Văzându-mă primul pe la kilometrul 35 mi-am spus: ”Aceasta este cursa mea, momentul meu și nimeni nu mi le poate lua”.

DUSSELDORF, 2016 (2.13.00) – O cursă în care nu mă mai așteptam să urc pe podium după ce văzusem lista de start cu mulți africani și, ”big surprise”, după ce am trecut linia de sosire am observat că doar un singur kenyan terminase înaintea mea. (râde)

foto: Marian Burlacu & Alexandru Hojda