Maricica Puică, prima campioană olimpică la 3.000 de metri, în 1984, medaliată în același an și cu bronz la 1.500m, deținătoare de recorduri olimpice la 3.000 de metri și de record mondial la o milă, locuiește la casa familiei la Câmpulung Muscel. ”Dau de mâncare la câini și pisici. Cred că sunt cam 20, nu-s toți ai mei, dar vin în vizită la masă. Acum, am opt câini și nu mai știu câte pisici. Le-am pierdut numărul”, ne spune râzând, plină de viață, Maricica Puică.

4run.ro: Cât mai aleargă Maricica Puică?
Maricica Puică: Acum? Mai fug doar de răspundere! (râde) Nu mai fac nimic controlat, dar mă mișc de colo colo, cât pot de mult și de repede. Asta după ce, în tinerețe alergam până la 160 de kilometri săptămânal.

Mai țineți minte finala de 3.000 de metri din 1984?
Toate cursele le țin minte! Fiecare sută de metri din fiecare cursă. Nu le-am uitat pentru că fiecare își are istoria ei, pentru că sunt diferite. Uneori le și visez. Stai să-ți povestesc ceva. Eram în Turcia, la cros, și nu-mi găseam pantofii de alergare. Erau la capătul scării și eu, nu știu de ce, nu puteam să ajung la ei, să mă duc să-i iau. Încercam și degeaba, și asta în timp ce cursa stătea să înceapă. Când m-am trezit din somn eram speriată de tot, d-abia mai respiram. (râde)

maricica-puica-concursAți fost prima campioană olimpică la 3.000 de metri și una din cele trei, pentru că apoi proba a fost înlocuită cu 5.000 de metri.
Nici nu știu de ce au scos proba la care eu am luat medalia de aur. Sunt unii pe acolo, care se trezesc peste noapte și fac ce vor. Multe s-au schimbat așa și cred că nu toate în bine. Și cred că asta se întâmplă din cauza sumelor amețitoare de bani care au început să se învârtă în atletismul mondial.

La startul primei curse de 3.000 de metri feminin din cadrul JO erau două vedete: americanca Mary Decker și britanica Zola Budd. Decker a preluat conducerea încă de la început și a dus trena prima jumătate a cursei, cu gândul să atace pe ultimul kilometru pentru a neutraliza atletele cu finiș puternic. După jumătatea cursei, Budd a ieșit în față și în încercarea de a prinde interiorul culoarului a dus o luptă nebună cu Decker, care s-a împiedicat și a căzut în afară. În acel moment au trecut în față cele două sportive care alergau în pozițiile trei și patru, britanica Wendy Slay și Maricica Puică. Atacul devastator al româncei, de pe final, a fost cel care a adus și titlul olimpic.

Ați luat și bronz la 1.500 m, tot la Los Angeles.
puica-cursa-1984M-am simțit groaznic în finala de 1.500m. Aș mai fi vrut măcar câteva ore de odihnă. După 3.000 m am stat la controlul anti-doping foarte mult după cursă, se făcuse coadă acolo și am ajuns târziu în satul olimpic. Nici nu m-am băgat bine în pat că au venit ăia cu ochi albaștri la ușă, securiștii, că trebuie să dau un interviu la radio. N-am vrut dar a trebuit să mă duc. Și după nu am mai putut să dorm. A doua zi, concursul a fost la prânz, eram moartă de oboseală. M-a durut rău în partea dreaptă, vream să abandonez, dar mi-am zis că nu se poate să renunț.

Cum vedeți performanțele din zilele noastre?
Perfomanțele sunt mai slabe, eu credeam că odată ce evoluează medicina, suprafețele de alergare, metodele de refacere, echipamentul și toate astea ele se vor îmbunătăți dar nu prea e așa. Mă necăjesc eu pe sportivii de acum, dar să nu credeți că nu știu ce înseamnă pentru ei să nu-ți îndeplinești visele.

De ce se întâmplă asta?
Cred că totul pornește și de la faptul că foarte mulți antrenori grăbesc copiii la juniorat. Vor să facă performanță imediat, cât mai repede. Așa că îi epuizează, îi termină pe sportivi.

Ați alergat vreodată semimaraton?
Nu. Dar am vrut să mă las după ce alerg un maraton. Asta vream! Dar cât să țină și mușchiuleții aștia? Dacă nu ar fi cedat după atâția ani de altetism aș fi alergat și acum.