”O imagine valorează cât o mie de cuvinte”! Să dăm atunci voie pozelor să vorbească. Maratonul Deșertului din Eilat, Israel, este o sumă de condiții și de trăiri care au fost captate de fotografii evenimentului.

La malul Mării Roșii, în Munții Eilat, în sudul deșertul Negev, pe un macadam nisipos, la temperaturi ce pot ajunge și la 30 de grade Celsius, în Israel dar aproape de Iordania și Egipt, se desfășoară în noiembrie Maratonul Eilat. Emoții la start, viteză, focus, soare, distracție, căldură, muzică, vedete, politicieni, apă sărată, tot ce a apărut pe parcursul celor 42.2 km ai cursei a fost suprins în fotografii. Iată-le!


La cât de răcoare e la starul Maratonului Eilat, la ora 6.00, unii s-au echipat din cap până-n picioare!start Maraton Eilat


La startul cursei ce te poartă prin deșertul pietros de lângă Eilat este și primarul stațiunii cehe Karlovy Vary, Petr Kulhanek.primar karlovy vary la Eilat


Favoriții parcurg deșertul în viteză, ca niște fremeni din Dune, saga lui Frank Herbert, în liniște și cu gândul la finiș.


Toți alergătorii sunt concentrați atât la ritm cât și la suprafața pe care se fuge, un moment de neatenție și poți face cunoștință cu pietrișul de sub picioare.


Nu toată lumea a venit să se întreacă sau să-și bată recordul, unii sunt atenți la peisaj și să dea bine în poze.


Ore întregi în soarele arzător de care nu poate scăpa nimeni produce un bronz de invidiat. Nu uitați, folosiți creme de protecție!Bronz a la Maratonul Eilat


E căldură mare! Mare! Apa e la discreție, deci răcoriți-vă! Alergarea prin arșiță devine astfel mai ușoară.


Vi se părea că sunteți singuri prin căldură și aveați nevoie de o încurajare altfel? Au avut grijă ”trubadurii” deșertului de acest aspect!


Lacuri în deșert? Da, dar cu apă sărată, gata să fie transformate în apă potabilă, prin desalinizare!


Maratonul Eilat este unul internațional, pe lângă evrei și români (!) fiind prezenți și iordanieni, englezi, italieni sau chinezi.


Finișul după o corvoadă de peste 42 de kilometri prin deșert este eliberator. Duș, bere și baie în apa Mării Roșii!

(foto: Eilat Marathon)