A participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice de Iarnă, cea mai bună poziționare fiind un loc 5, la 30 de kilometri schi fond, la Sochi, în 2014. Acum, Eva Vrabcova vrea să facă barem olimpic, la debutul pe proba de maraton (8 mai, Praga). Cel mai bun timp al ei la semimaraton este de 1.11.06.

O schioare de top, Eva Vrabcova va încerca la maratonul de la Praga, duminică, să realizeze baremul de 2.45.00, standard ce ar califica-o la Jocurile Olimpice de la Rio. Vrabcova a participat la trei ediții ale Jocurilor de Iarnă, la Torino (2006), Vancouver (2010) și Sochi (2014), cea mai bună clasare fiind la proba de 30 de kilometri, locul 5. A participat și la șase ediții ale Campionatelor Mondiale, ocupând un loc 9, tot la 30 de kilometri. ”În ultimul timp, schiul a devenit pentru mine mai mult o datorie. Alergatul este în schimb o adevărată plăcere. E distractiv și simt că mă eliberează”, a spus fondista din Cehia pentru flotrack.org. Din 2014, Vrabcova și-a îmbunătățit performanțele, ajungând la 33:07 pe 10 kilometri, 16.14:92 pe 5.000 de metri și 1.11.06 la semimaraton. ”La schi oboseala vine pe parcurs pentru că ai mai multe probe în mai multe zile. La alergat, vine după o singură cursă”, a adăugat sportiva din Cehia. (foto: Eva Vrabcova Facebook)

eva-vrabcova-schi