Peste 21 de kilometri pe oră, un pace mediu de 2.51 minute pe kilometru, timp de 42 de kilometri și 195 de metri, pentru o durată de 2 ore și 24 de secunde.

Chiar dacă nu va fi un record mondial, pentru că nu a fost o cursă și pentru că s-au folosit iepuri alternativi care s-au schimbat pe toată durata alergării, asta și în condițiile în care atleții vor fi testați anti-doping, încercarea de a fugi sub 2 ore un maraton va rămâne în istorie. Dennis Kimetto va fi în continuare deținătorul celei mai bune performanțe, 2.02.57, dar Eliud Kipchoge este de acum omul care a reușit cel mai rapid timp pe această distanță, 2.00.24, un pace de 2.51 minute pe kilometru, o viteză medie de peste 21 de kilometri pe oră.

Nike a încercat pe pista auto de la Monza, cu un număr impresionant de paceri, să asigure celor trei atleți care s-au pregătit să spargă bariera celor două ore toate condițiile să o facă. Eliud Kipchoge, campion olimpic la maraton, Zersenay Tadese (deținătorul recordului mondial pe semimaraton) și Lelisa Desisa, dublu campion la Boston Marathon, au pornit cu gândul să ajung la finiș mai repede decât orice om o făcuse înainte. Numai Kipchoge a putut ține pace-ul, la kilometrul 30 fiind la doar o secundă în afara celor două ore. A încetinit însă, ajungând la final în 2.00.24.