Descoperit la un cros școlar, Ovidiu Tat a ajuns să se antreneze alături de cei mai buni fondiști și semifondiști români – Ovidiu Olteanu, Alexandru Vasile, Florin Ionescu, fiind numit de aceștia ”Juniorul”. La 18 ani, în 1998, realiza recordurile naționale la Juniori 1, pe 5.000 de metri (13.55:67) și pe 10.000 de metri (29.31:44). La 22 de ani, scârbit de situația din atletismul românesc, emigra în Statele Unite ale Americii.

Iunie 1998. Internaționalele României, o competiție la care pe atunci încă se mai alerga și 5.000 și 10.000 de metri. Ovidiu Tat, 18 ani, la start. Încrezător, asta după ce cu un an înainte devenise campion european Juniori 1, după 29.56:35 pe 10.000 de metri, și luase și un ”argint” la Europenele de Cros. ”La Europenele unde am luat medalie de aur eram pentru prima dată la o competiție de asemenea anvergură, erau emoții mari. Mi-am zis, ce-o fi o fi!”, își aduce aminte ardeleanul. ”Am mers foarte bine la Internaționale. A fost întâi cursa de 10.000 de metri, am făcut record național la categoria de vârstă, 29.31:44, apoi, în următoarea zi, a fost și proba mai scurtă. Îmi aduc aminte că ultima mie am făcut-o în 2 minute și 29 de secunde, iar ultima tură în 54 de secunde”, ne spune Ovidiu, care a terminat cei 5 kilometri în 13 minute, 55 de secunde și 67 de sutimi. Anul fabulos a continuat pentru atletul bistrițean. La finalul lui iulie, se prezenta la startul cursei de 10.000 de metri de la Campionatul Mondial de Atletism destinat juniorilor, la Annecy, în Franța. ”La stadion m-a întâmpinat Iolanda Balaș (n.n. – atunci președinte FRA) și mi-a zis să nu cumva să mă gândesc că aș putea top 10, că e prea tare. Nu am luat în seamă, în ultima parte a cursei eram cu grupul fruntaș de 7 alergători, oricare putând termina oricum cursa. Am venit pe locul 5, primul european, în 29.59:24!”, a adăugat sportivul care aduna peste 140 de kilometri de fugă pe săptămână. Dar cum a început povestea pentru Ovidiu Tat?

”Am fost descoperit de profesorul Alexandru Cârpaci. Înainte de a ajunge la liceu, am fost la un cros școlar în Luduș. Am venit pe locul doi, după un băiat care făcea atletism. Așa am început, apoi am tras tare pentru sport, pentru alergare, din nebunie, pentru că am vrut să văd unde mi se duc limitele! La început, antrenorul mi-a spus că trebuie o bază pentru alergare, să stau mult pe picioare, cât mai mult timp și cât mai des, fără să conteze viteza. Apoi, încet-încet au apărut și antrenamentele mai tari, iar după 8 luni am fost la un Campionat Național, îmbrăcat în echipament de fotbal. Aveam 14 ani, am câștigat primul loc la 5.000 de metri, cu 15 minute și 6 secunde”, povestește Tat. A ajuns apoi la CSM Bistrița (antrenor Dragoș Mihali), unde erau cantonate și loturile olimpice de haltere și de tenis de masă, o lume molipsitoare care l-a făcut să vrea să se depășească, și, pentru că a mers foarte bine la Naționale, a ajuns și în lot. ”M-au luat între ei Ovidiu Olteanu (n.n. – deține și acum recordul național la 3.000 de metri sală), Florin Ionescu (n.n – recordmanul național la 3.000 de metri obstacole), îmi spuneau ”Juniorul”. Îmi doream să ajung ca ei, am fost privilegiat din punctul ăsta de vedere, e bine să alergi cu așa atleți, să te ajute. Mă antrenam cu cei mai buni atleți români în țară și cu cei mai buni din lume în cantonamentele pe care le făceam la Font Romeu. Îmi spunea Florin că la început m-a băgat în «washing machine», spre final ajunsesem eu să-l bag în ea. Era ca o adevărată familie!”, ne explică Ovidiu.
Ovidiu a făcut trecerea spre Tineret ușor, a câștigat și un bronz la 10.000 de metri, la Europenele din 1999 (29.26:31), dar datele problemei în atletismul românesc se schimbaseră. Au apărut șicane între el și noul antrenor federal, soțul Gabrielei Szabo, Zsolt Gyongyossy. Povestește fostul atlet născut în Luduș: ”A început să dicteze, să schimbe, să strice, că ăla nu se mai duce în cantonament, că aia nu mai participă la nu știu ce cursă. Aveam un ritm de antrenament, o continuitate, atunci a apărut și scandalul între ei și Violeta Beclea Szekely. Noi eram prieteni cu Beclea și drept urmare ne-au pus bețe în roate, chiar dacă nu eram direct implicați în treaba asta”. După încă 2 ani, Ovidiu emigra în State și apoi se lăsa de sport.

Primele de start erau ”furate” de oficialii Federației de Altetism

Ovidiu Tat era pe val, avea medalii la Europenele și Mondialele de Juniori, făcuse recorduri naționale la J1. Dar, pentru a ajunge la concursuri afară, era obligat să dea ”dreptu” către mai-marii FRA, lucru pe care a refuzat să-l facă. ”Eram bine! După rezultatele de la Europene, de la Mondiale, după recordurile naționale, începusem să merg la o groază de concursuri. Am și câștigat o etapă de Cupă Mondială de cros, la seniori. Chiar vream să evoluez, să cresc, să fiu mai bun”, începe să povestească Ovidiu. ”Să-ți explic cum era situația atunci. Am fost la un Ekiden în Japonia și, normal, ar fi trebuit să avem prime de start. Am întrebat atleții altor țări dacă au primit ceva, au spus că au luat 10.000 de dolari de echipă. Noi? Nimic, doar niște ceasuri oarecare! Începuse să ni se condiționeze participarea la concursurile de afară, profesioniste, grand prix-uri. Trebuia acordul lor, dacă nu doreau, nu ne lăsau. Mai bine spus, dacă dădeai «dreptul» te lăsau, dacă nu, nu. Noi am făcut o coaliție să nu dăm niciun drept, eu unul nu am dat niciodată”, explică bistrițeanul care era atmosfera în atletismul românesc la începutul anilor 2000, atunci când la conducere, vicepreședinte, era Nicolae Mărășescu.

A rămas în State după ce și-a luat singur prima de start

”Din cauza asta am decis să încerc să rămân în SUA. În plus, în 2001, a mai apărut un motiv, mi s-a tăiat tot sprijinul dar mi s-a cerut două medalii la Europene. În acel an, am fost invitat cu echipa la un concurs în State și nu am mai revenit. Cu o seară înainte de plecare a venit un manager japonez cu un plic la mine, mi-a spus că-s rezultatele de la concurs, să-l dau lui Mărășeșcu. De fapt, acolo erau primele noastre de start! L-am deschis și le-am spus celorlalți să ne împărțim banii, că sunt ai noștri, nu a vrut niciunul. Ăia nu ar fi ajuns la noi niciodată dacă nu opream plicul! Mi-am păstrat partea și restul l-am trimis fiecăruia prin Western Union. Toată lumea a luat banii când i-a primit. Am fost luat bineînțeles în vizior de FRA, eram inamicul public numărul unu, ziceai că-s dat în urmărire generală”, a adăugat, pentru 4run.ro, Ovidiu. ”Din 2001 până în 2009 am rămas în SUA, fără să mai dau prin România. Aveam un amic acolo, dar niciun atlet nu ajunsese încă peste Ocean. În primă fază, m-am băgat la școală, în Ann Arbour, Michigan, eram coleg la unele cursuri cu Michael Phelps. Dar, după câteva luni, mi s-a comunicat că nu pot să alerg la curse ca profesionist atât timp cât sunt student. M-am lăsat de studenție și m-am apucat de muncă, în amenajări interioare. Am învățat ce și cum se face, că nu știam nimic, apoi mi-am deschis propria firmă care mergea foarte bine. M-am lăsat de alergat, nu mai era timp. Apoi, au apărut și alți atleți români în SUA. Toți, în afară de Florin Ionescu, au fost initiati de mine in ce inseamna America. «Juniorul» le-a întors serviciul!”, a conchis râzând ardeleanul.

De ce s-a întors? ”Viața de acolo m-a făcut să vreau să mă întorc. Știi cum e, crește contul în bancă, dar viață socială zero. E o țară creată de toți «urâții», cum îmi place mie să spun. E aiurea, scrie pe aragazul cu microunde că nu e voie să-ți usuci animalele de companie înauntru, la mașina de spălat că nu e bine să-ți speli pisica sau câinele cu ea. E, când am revenit în România, balamuc! După două săptămâni mi-am umplut cada cu apă, mi-am luat un pahar cu vin, m-am băgat în ea, și nu mai vream să ies, îmi ziceam ce mi-a trebuit mie nebunia asta! Cred că nici acum nu mi-am revenit complet. Acum fac comerț online și am o fermă de 100 de hectare de plante exotice”, ne-a spus Tat.

OVIDIU TAT, Q&A

A alergat și semifond? ”A fost odată când am făcut pariu cu antrenorul meu, Dragoș Mihali, că pot să alerg bine și un 1.500 de metri. El a zis că nu pot, poate chiar credea asta sau poate doar vrea să mă motiveze, nu știu. Am câștigat Naționalele, a fost singura dată când am alergat distanța aia”.

Care au fost cele mai frumoase curse? ”E vorba de cele două de la Internaționalele României când am făcut recorduri naționale. Și, bineînțeles, etapa de Cupă Mondială de Cros de la Hanut, Belgia, când am câștigat la seniori. Chiar și dacă a trebuit să mă opresc să mă încalț, că mă descălțaseră aștia”.

Ce antrenamente îi plăceau? ”Bucățile de 1000 de meri și de 400 de metri. De exemplu, făceam 12 de 400 m cu 30 de secunde jogging între, la 62-60 de secunde bucata. Știu că o să mă întrebi, așa că răspund dinainte, cea mai lungă distanță alergată a fost un 20 km în pregătire. N-am făcut maraton, nici măcar semimaraton. Poate dacă nu mă lăsam, ajungeam și la distanțele astea”.

Mai aleargă? ”Am un proiect cu cei de la RomSilva pentru că vreau să reîmpăduresc anumite terenuri și le-am zic unor prieteni să mă ajute. Mi-au zis că o fac dacă mă apuc să alerg din nou, așa că am început să fug. Ard mușchii al naibii, dar nu mă las”.

PB

  • 3.000m: 8.00:50
  • 5.000m: 13.53:04
  • 10.000m: 29.24:71