Xavier Thévenard este favoritul 4run.ro la câștigarea UTMB 2017, victorie care i-ar aduce a treia clasare pe primul loc la această competiție. Va putea să-l depășească pe Kilian Jornet, ultramaratonistul pe care toată lumea îl consideră de neînvins?

Startul UTMB se va da la ora 19.00, pe 1 septembrie, primii alergători care vor trece linia de finiș o vor face după aproximativ 20 de ore.

Știri UTMB → PREZENTATE de Columbia

Xavier Thévenard ar trebui să fie vedeta de la Ultra Trail du Mont Blanc. Spre el ar trebui să fie îndreptate toate reflectoarele, poate mai mult decât spre spaniolul Kilian Jornet, de trei ori câștigător al UTMB. De ce? Pentru că francezul e singurul om care a câștigat toate cele patru curse, să le spunem competitive, din cadrul evenimentului de la poalele Mont Blancului, de două ori UTMB, în 2013 și 2015, și o singură dată pe celelalte, CCC (2010), TDS (2014) și OCC (în 2016). Deci, din 2013, de câte ori a apărut la Chamonix, a câștigat!

Xavier are aceeași vârstă cu Kilian, 29 de ani, și pe lângă cursele din cadrul Ultra Trail du Mont Blanc a mai câștigat multe alte ultramaratoane montane, cum ar fi 80 km du Mont Blanc sau Endurance Trail du Templiers. E îndrăgostit de creste, se antrenează în Munții Jura, niște masive mai mici din apropierea Alpilor, și se vede participând la ultramaratoane, mai ales la UTMB, și la 50 de ani. A făcut biatlon de performanță, poate și din cauza asta se simte bine la frig și e deranjat de căldură. Participând la Hardrock 100, a suferit fizic foarte mult din cauza temperaturilor ridicate, ceea ce l-a făcut să zică la final că nu ar recomanda nimănui un ultramaraton montan, pentru că nimic pe lume nu merită așa dureri inumane.

4run.ro: În iunie ai fost aici la Chamonix unde ai alergat la Maratonul Mont Blanc, cursa de 80 de kilometri. A fost o pregătire pentru UTMB-ul de 170 de kilometri?
Xavier Thévenard: Da, a fost un bun prilej pentru a mă testa înainte de UTMB dar a fost totuși și o cursă importantă pentru mine pentru că în 2013 am terminat pe locul 3.

Vremea s-a stricat în ultimile zile. Ai vrea să fie mai cald, să fie mai soare?
Nu, deloc, îmi place așa cum e. E foarte bine! Suntem montaniarzi, toți care participăm la aceste curse, nu ar trebui să ne plângem. Așa e muntele! Dacă nu, să luăm niște geci mai groase pe noi! (râde)

Ultima dată ai câștigat UTMB-ul acum doi ani, pentru a doua oară. E posibil să ajungi la a treia victorie acum?
Nu pot spune că mă gândesc la asta, că ăsta ar fi planul, că ăsta ar fi obiectivul. Vreau doar să-mi iasă sub 21 de ore. Dacă acest lucru se va întâmpla atunci înseamnă că a fost bine.

Dacă vei câștiga acum îl vei ajunge pe Kilian Jornet care are deja trei victorii. Toată lumea spune că e imposibil de bătut, tu ce crezi?
(râde) În ultramaratoanele montane apar multe surprize, se pot întâmpla multe. Kilian este un atlet foarte bun, polisportiv, a câștigat curse și pe distanțe scurte și pe distanțe lungi, și curse care nu sunt de alergare, va fi foarte greu de bătut. Dar, cum ți-am spus, surprize apar tot timpul. Și în plus, mai sunt și alți adversari valoroși, americanii care au venit cu o trupă de câțiva sportivi foarte buni, François D’Haene și mulți alții.

Care este porțiunea cea mai grea din traseu?
Totul devine dificil după ce au trecut 15 ore. De acolo începe cursa, de acolo trebuie să fii atent.

Cum te simți după o cursă de 170 de kilometri pe munți?
Am dureri la genunchi, mă doare spatele, timp de cam o săptămână visez nopțile că mănânc și mă trezesc și îmi dau seama că nu fac asta. (râde)

Știrile de la Ultra Trail du Mont Blanc, transmise direct de la fața locului, de la Chamonix, vă sunt prezentate cu ajutorul Columbia Sportswear, una dintre cele mai mari mărci de îmbrăcăminte outdoor din lume. Colecția Columbia conține o gamă largă de îmbrăcăminte de stradă, outdoor, de schi și de sport. Împreună cu Columbia România vom efectua o tragere la sorți în care vom acorda cititorilor 4run.ro un voucher Columbia în valoare de 500 de lei.

7 super favoriți și americanii

Alături de Xavier Thévenard, lista favoriților la câștigarea UTMB îi mai cuprinde pe Kilian Jornet, François D’Haene (câștigător UTMB în 2012 și 2014), Gediminias Grinius (locul 2 la UTMB 2016), David Laney (locul 3 La UTMB 2015), Tim Tollefson (locul 3 la UTMB 2016), Tofol Castanyer (locul 2 la UTMB 2014). Americanii au mai venit în Franța și cu Zach Miller (câștigător CCC în 2015), Jason Schlarb (locul 3 la UTMB 2014) sau Sage Canaday, Dylan Bowman, Jeff Browning. La fete, favorite sunt Caroline Chaverot, Andrea Huser, Juliette Blanchet, Magda Boulet și Nuria Picas. (foto: 4run.ro & utmbmontblanc.com)Un elvețian a câștigat OCC (56 km, +3.600m)

Disputată pe o vreme câinească, cursa Orsieres – Champex – Chamonix (OCC) a fost câștigată e elvețianul Marc Lauenstein, care a trecut linia de finiș după 5 ore, 19 minute și 34 de secunde. La fete, o surpriză, pe primul loc a ajuns o alergătoare din Spania, Eli Rodriguez, care a terminat după 6 ore, 12 minute și 16 secunde. Primul român a fost Adrian Petruț, ajuns la final după 7 ore, 45 de minute și 12 secunde (locul 177).