Copiii trebuie să facă sport pentru că prin asta, pe lângă sănătate, pe lângă dezvoltarea abilităților fizice (forță, viteză, coordonare), ei învață și aptitudini care le vor fi de folos în relațiile personale, la școală și chiar și în evoluția profesională (disciplină, socializare, încredere în sine, toleranță și integrare).

Dar până să ajungă să facă un anume sport ei trebuie îndrumați spre jocuri, jocuri care îi fac să se simtă încă copii și nu să se îndepărteze de mișcare, pentru că sportul organizat la vârste mici de cele mai multe ori înseamnă plictiseală și stres. Jocurile răspund nevoii naturale a copiilor de a se mișca, de a relaționa, de a învăța lucruri noi. Trebuie doar lăsați să facă asta și în unele cazuri ghidați cum să aibă grijă de ei și de cei din jur. Există jocul liber, atunci când copiii petrec timpul jucându-se fără a fi îndrumați de adulți (și care are un grad mare de crativitate și duce la schimburi dinamice în rândul celor mici), și jocul structurat, atunci când se află sub atenta îndrumare a unui adult (astfel se dezvoltă abilități specifice, se încurajează și de se îndrumă copiii care altfel ar avea probleme în a reacționa cu alții etc).

Jocul dinamic presupune la copii o activitate distractivă, constând în mici acțiuni desfășurate după anumite reguli și în imitarea sau simularea unor realități. Jocul reprezintă un mijloc important prin care se realizează o parte din sarcinile ce revin educației fizice, o activitate fizică ce pune în mișcare toate resursele fizice și psihice și care determină interes (emulație) și plăcere (satisfacție). Prin intermediul jocul, spune profesorul Lucaciu Gheorghe, se realizează dezvoltarea motrică (calități motrice, deprinderi motrice de bază și aplicativ-utilitare) și psihică (percepții senzații, gândiri etc), dar și ameliorarea conduitei în colectiv și formarea trăsăturilor de caracter.

Există jocuri de mișcare (dinamice) elementare, cu reguli simple și puține la număr care au ca scop dezvoltarea fizică generală a copiilor; jocuri pregătitoare pentru jocuri sportive, cu reguli mai numeroase și mai complicate, având ca scop dezvoltarea capacităților motrice, însușirea tehnicii și a acțiunilor tactice de bază ale diferitelor ramuri de sport; și jocuri sportive, cu conținut foarte bogat, reguli precise și complicate.

Se poate împărți jocul și în funcție de scopul pe care îl urmăresc.
• Jocuri pentru dezvoltarea unor forme de manifestare a calităților motrice (viteză: de reacție la stimul auditiv, de accelerare, de repetiție; forță: explozivă, segmentară; rezistență: în regim de viteză, în regim de forță; coordonare; elasticitate).
• Jocuri care conțin deprinderi motrice de bază (alergări, aruncări, sărituri), care vizează creearea premiselor favorabile pentru însușirea tehnicii (alergare, sărituri, aruncări).
• Jocuri pentru dezvoltarea proceselor nervoase superioase și a calităților psihice, care duc la educarea atenției sau moral-volitivă.
• Jocuri pentru însușirea elementelor tehnice din diferite ramuri de sport (jocuri de manipulare, de conducere, de organizare, de strategie).
• Jocuri cu caracter aplicativ, cu conținut preponderent de deprinderi motrice utilitar-aplicative.

De ce sunt bune jocurile în cazul copiilor? Pentru că sunt un factor de motivație, pentru că dezvoltă calități și formează deprinderi motrice pe un fond emoțional favorabil, pentru că îi provoacă să gândească strategii, să caute să rezolve probleme, să învețe să colaboreze etc. Vă prezentăm în continuare doar o mică parte dintre ele, unele prezentate și în cursul profesoarei Cătălina Ababei.

Vulpea schioapă presupune participarea a două-trei echipe de câte 9 copii. Se trasează o linie de plecare și la 8-10 metri distanță o linie de întoarcere. Echipele participante se aliniează pe câte un șir înapoia liniei de plecare. Jocul constă în parcurgerea distanței dus-întors, prin săritura în trei labe, adică având corpul ghemuit și sprijinit de sol în două mâini și un picior, al doilea picior cu genunchiul îndoit fiind ridicat în sus.
Lupta rațelor presupune ca doi jucători să se așeze în ghemuit, ținându-și genunchii cu brațele, și apoi să sară apropiindu-se unul de celălalt, căutând prin diferite mijloace să-l facă pe adversar să-și piardă echilibrul.
Ținta mișcătoare presupune existența a două echipe aflate față în față (pe perechi), la distanță de 1 m, cu o minge de oină plasată înainte pe sol. La semnal, echipa indicată ridică mingea și încearcă să-i lovească pe cei din echipa adversă care se feresc, deplasându-se în alergare, într-o zonă delimitată.
Mai iute ca vântul presupune ca între doi stâlpi sau copaci să se lege o sfoară la înălțime de aproximativ 1.5-2 metri. De la o distanță de 75 cm copilul aruncă o minge peste sfoară, apoi trebuie să alerge înainte, printre stâlpi, pentru a prinde mingea de partea cealaltă a sforii. Se repetă, schimbând însă distanța de la care se aruncă mingea, 1 metru, 1,25 m, 1.50m etc.
Capra în lanț presupune ca jucătorii să alerge în flanc câte unul în tempo moderat. Cel din față se așează capra și este sărit de al doilea care, la rândul său, se așează capră la distanța de 2-3 metri de primul. Al treilea copil va sări peste primii doi și se va așeza și el capră la 2-3 metri de al doilea și tot așa.
Lupta cocoșilor presupune ca elevii să stea pe două rânduri, față în față, la interval de 2-3 pași. În lupta pe care o fac sărind într-un picior și cu mâinile încleștate la spate ei caută ca lovind adversarul cu umărul, să-l oblige să lase piciorul îndoit jos.