Ștefan Gavril a ajuns cu părinții în Italia în 2003, la 14 ani. Din 2012, după ce a făcut kickboxing, s-a apucat de atletism. A alergat un an din patru și pentru un club din Suedia. Dacă ar fi fost prezent la campionatele României, în 2015, s-ar fi luptat pentru un loc 5 la 1.500 de metri. Anul trecut, a luat licența în sociologie sportivă – cum poate ajuta atletismul la prevenirea criminalității juvenile! Anul acesta se antrenază foarte tare, pentru un loc bun la Naționale!

stefan-gavril-final-facultateȘtefan Gavril are 26 de ani și locuiește la Torino. Este în Italia de la 14 ani, de când părinții au decis să rămână în ”Cizmă”. ”Tata a plecat din România la muncă în 2000, apoi a plecat și mama și până la urmă au decis să ne mutăm definitiv”, explică pe scurt cel poreclit Rică, traiectoria pe care a urmat-o pe când era copil, de la Brașov la Torino. În clasa a opta, pe care a făcut-o în ”Peninsulă”, profesoara de Sport i-a spus de mai multe ori să facă atletism. Nu a ascultat-o și de la 16 ani s-a luat de kickboxing, până în iulie 2012. Destul de serios pentru că a fost cu concursurile prin toată Italia și prin Franța. ”În toți acest timp alergam zilnic câte 30 de minute pentru că trebuia să mențin categoria de greutate”, își aduce aminte Gavril. A fost observat de primul antrenor, Cosimo Rapallo, și din septembrie 2012 a început atletismul la clubul Atletica71. Între timp s-a apucat de facultate, educație fizică, profil pentru care a renunțat în favoarea Științelor Politice și Sociale. Școala l-a dus în Suedia, în Umea, un mic orășel ”înghețat”, unde a plecat pentru a învăța mai bine engleza. ”Sunt 20.000 de oameni acolo, o localitate care se transformă într-un orășel de vis iarna. Am avut noroc cu altetismul pentru că m-am integrat perfect în doar o săptămână. Am petrecut aproape un an în Suedia, unde am continuat să fiu antrenat de Rapallo, la distanță, și de un portughez, David Campos. Alergam pentru IFK Umea. Am rămas uimit de cât de mult sport se face acolo: pe gheață, pe zăpadă, în frig, în orice condiții. Fete, băieți, indiferent de vârstă, parcurile și străzile erau pline de oameni care făceau sport”, ne spune Rică. A revenit în Italia, în septembrie 2014, ajungând la CUS Torino, sub îndrumarea lui Gianni Crepaldi. ”De atunci au început să apară și rezultatele”, spune Gavril.

Gianni Crepaldi (47 de ani) este un fost atlet italian care are ca recorduri personale: 3.42:30, pe 1.500 de metri, 7.54:76, pe 3.000 de metri, 13.45:13, pe 5.000 de metri sau 8.27:20 pe 3.000 de metri obstacole.

Gavril s-a antrenat în același timp în care mergea și la facultate. A luat licența la finalul lui 2015 – cum poate ajuta sportul, în special atletismul, la prevenirea criminalității juvenile prin transmiterea valorilor și respectul regulilor -, an în care și-a stabilit și cele mai bune recorduri personale ale sale: 3.55:55, pe 1.500m, 1.55:20, pe 800m, 8.35:40, pe 3.000 de metri și 15.10:23, pe 5.000 de metri. ”Acum sunt în căutarea unui loc de muncă, încă fără succes. Dar am timp gârlă și astfel am început să mă concentrez mai mult pe alergare, fac antrenamente de două ori pe zi”, povestește Gavril.

stefan-gavril-campionat-universitar-10kÎi place cel mai mult pista și să alerge 1.500 de metri

stefan-gavril-campionat-universitar-5kȘtefan nu stă mult pe gânduri când trebuie să aleagă între suprafețele de alergare pe care i le înșirăm. ”Pista! Pe șosea nu am experiență destulă. A alerga pe șosea înseamnă să fug cel puțin 10 kilometri și nu prea îmi place treaba asta deocamdată. Crosul încerc să-l evit cât pot de mult”, ne spune Rică care în această perioadă ia suplimente de fier petru că a descoperit că are o deficiență la acest mineral. ”Îmi plac foarte mult antrenamentele de bucăți pe pistă. Sunt o persoană care are nevoie mare de «pauze» de recuperare. De fiecare dată când aud că trebuie să fac bucăți sunt foarte voios. Când am de făcut un tempo îmi piere voioșia, pentru că «sufăr» destul de mult 🙂 . Când am bucăți mă conving că mai mult stau decât alerg. Spre exemplu, când facem 2 serii de 10x400m, la 66-68 de secunde, cu 1.30 recuperare, plus o recuperare mai mare între serii, e clar că mai mult stau să mă odihnesc decât alerg”, ne spune râzând Gavril care se simte cel mai bine pe 1.500 de metri: ”Asta este distanța care îmi place cel mai mult. Când glumesc cu colegii sau cu antrenorul spun că, indiferent cât de rău merge concursul termin suferința în 4 minute. Îmi place și 3.000 de metri, pentru că ritmul nu e prea rapid de la început și e timp de «recuperare» dacă greșești în prima parte a cursei. Anul asta o să încerc mai multe distanțe poate preferințele mele se vor schimba”.

stefan-gavril-start-10kExemplu de antrenament: 8x400m + 1000m + 10x300m + 1000m

stefan-gavril-crossȘtefan, care ajunge de obicei la un volum de 120 de kilometri pe săptămână, rar 140, antrenându-se de mai mult de 7 ori pe săptămână, a ales să ne explice un antrenament ”distractiv”, care îi place foarte mult mai ales după ce îl termină 🙂 : 8x400m + 1000m + 10x300m + 1000m, cu pauze de recuperare de 1.30 min între bucățile de 400 de metri, 1.15 min între cele de 300 de metri, și 4 minute înainte și după cele de 1.000 de metri. ”Când l-am făcut ultima oară, repetările de 400 de metri au fost în 63-64 de secunde, cu ultimele în 61-62, prima mie în 2.37:00, repetările de 300 de metri în 44-45 secunde, iar ultima mie, în 2.41:00, pentru că nu am mai putut să o duc în același ritm ca pe prima”, explică Gavril care ne spune și ce a făcut înainte și după: ”La început, fac un pic de stretching, apoi un pic de mobilitate, încălzire – 20 de minute alergare încet, stretching mai serios – 8-10 minute, exerciții speciale. La final, fac cam 4-6 minute de alergare lentă de revenire și apoi un pic de stretching”.

Condamn dopajul. Pentru mine cine a greșit nu ar trebui reintegrat în sport. Rusia este deocamdată singura țară pedepsită în totalitate, cred că sunt lucruri știute de mult timp care doar acum au ieșit la iveală, cred că vor să demoleze sportul rusesc. Se are acces prea ușor la substanțe și nu știu cum așa de mulți campioni cad în această capcană. Șarapova a fost prinsă și ea dar cred că dacă ar fi testați mai mulți tenismeni ar fi găsiți și alții.

Își apreciază foarte mult un coleg de antrenament, Marouan Razine

stefan-gavril-rusiaGavril are mulți sportivi pe care îi apreciază, de la gimnastele Aliya Mustafina și Nadia Comăneci, la Gabriela Szabo, Mo Farah și Marouan Razine. Cine e Marouan Razine? Un atlet italian de origine marocană de 24 de ani care are ca recorduri personale 3.41:33, pe 1.500m, 7.54:58, pe 3.000 de metri, și 13.28:08, pe 5.000m, sportiv care a reprezentat Italia la Campionatele Europene din 2014. ”Este colegul meu de antrenament. Bine, doar câteodată e colegul meu pentru că el aleargă, nu glumește (râde). Este cel mai umil sportiv pe care îl cunosc. Avem același antrenor, vorbim mult și așa mi-am dat seama. Te ajută fără probleme dacă ai nevoie la antrenamente, nu se laudă niciodată cu performanțele lui, susține pe toată lumea și este disponibil tot timpul”, spune Ștefan.

Obiectivele lui Ștefan, să bată PB-urile lui Szabo!

stefan-gavril-cross-bustean”Când mă gândeam la atletismul românesc, primul nume care îmi venea în minte era Szabo. Ea e atleta mea preferată! Obiectivul mele anul trecut a fost să-i bat PB-ul pe 1.500 de metri (n.r. – Szabo are PB pe 1.500m, 3.56:97), iar anul acesta vreau să alerg mai bine decât o făcea ea pe 3.000 de metri și pe 5.000 de metri (n.r. – PB Szabo – 3.000m: 8.21:41 & 5.000m: 14.31:48)”, ne spune Gavril. Românul din Torino a rămas impresionat de gimnasta Aliya Mustafina (n.r. – campioană olimpică, de 3 ori campioană mondială și europeană), mai ales că pentru o lună, în 2013, a avut un stagiu de pregătire în Rusia. ”Normal că Nadia Comăneci a fost o sportivă excepțională, dar mie îmi place la nebunie Mustafina. M-a uimit foarte mult cât muncește, faptul că a avut probleme fizice și s-a întors iar în concursuri, unele din ele făcându-le cu dureri. Transmite un mesaj foarte clar: sacrificiul se răsplătește până la urmă! Câteodată glumesc cu cei din atletism care nu vor să alerge sau să se antreneze pentru că sunt răciți și le spun că Mustafina câștigă cu probleme mult mai mari. Noi, băieți, ne oprim din nimicuri! 🙂 ”, spune Gavril.

Cu gândul la Campionatul Național din 16-17 iulie

stefan-gavril-torino-alergareȘtefan Gavril a reușit în acest an să devină atletul CSM Cluj și astfel poate participa și la competițiile interne. ”Sper ca la Cluj să prind o formă bună și să fac noi recorduri personale și timpuri competitive”, anunță Gavril obiectivele sale de la Naționale, acolo unde la 1.500 de metri ar avea șanse mari să se lupte pentru podium. ”Am intrat în al 4-lea an de atletism, nu știu încă ce pot face mai bine, știu doar că îmi place 1.500m, dar am impresia că și 3.000m și 5.000m pot fi bine, chiar mai bine decât 1.500m. Singura mică problemă de acum e faptul că nu știu cât mă țin picioarele, deocamdată «mi-e frică» să apăs mai tare pe accelerație dacă nu sunt sigur că o pot face”, adaugă sportivul din Torino care ne spune și ce tipuri de pantofi de alergare folosește: ”Mizuno Sayonara când fac alergările de încălzire sau la antrenamentele din zilele mai ușoare. La antrenamente de bucăți lungi, gen 10×1.000m sau 4×2.000m, sau la tempo, folosesc Mizuno Hitogami. Pe pistă, Nike Victory, la curse, și Adidas Adizero MD, la antrenamente”.

La o ștafetă, în Norvegia, și-au înscris șoferul în cursă 🙂

stefan-gavril-tellefsdal-echipa-fisnishCompetiția preferată a lui Ștefan? O ștafetă pe șosea, într-o cursă, ST-Olavsloppet, care s-a desfășurat pe durata a patru zile din Norvegia până în Suedia. ”Peisajul era superb, o mulțime de echipe, de alergători care stăteam zi și noapte împreună timp de 4 zile. Echipa noastră Tellefsdal era destul de puternică, așa că am avut avantaj destul de mare în ultima zi. Și, ca să fie mai distractiv, mai frumos, mai original, am decis să-l înscriem pe ultima parte pe șoferul nostru. 🙂 A fost uimitor!”, povestește Gavril. Brașoveanul mai are o cursă preferată, de data asta una la care s-a uitat, după ce cu o zi înainte alergase pe tartanul din Pincipat o cursă de 1.000 de metri: ”Un Diamond League, la Monaco, unde am văzut din tribune cum se aleargă un 1.500m. Kiprop a fugit un 3.26:69 în cursa unde mai erau prezenți Mo Farah, Makhloufi și Iguider. La televizor se vede că e rapid dar se pierde ceva. Când ești la fața locului, privești și nu-ți vine să crezi! Foarte emoționant!”.

stefan-gavril-1000k-monacoȘtefan Iulius Gavril, la foc automat

  • Are trei porecle: Rică – în România (de când era mic), Julio sau Vampiro – în Italia. De ce Vampiro? Pentru că de câte ori spune că este din Brașov, trebuie să adauge și castelul Dracula la descriere.
  • Are o soră, Ramona (36 de ani), care locuiește în Brașov.
  • Hobby – muzică, GTA5 la PS, mers la sushi cu prietenii și prietenele.
  • Nu are prietenă, acum se concentrează pe studii și pe sport.
  • Îi plac comediile și parodiile, iar cărți, de sport, sociologie și psihologie.
  • Nu are câine sau pisică, dar o să-și ia când o să se mute la casă, pentru că nu crede că un animal de companie ar suporta să stea închis între patru pereți.
  • Când era mic nu îi plăcea fotbalul. Se juca ”lapte gros”, ”de-a va-ti ascunselea” sau ”atinsea”.
  • La bunici, la Harja sau la Heleșteni, petrecea timpul la gârlă, la pescuit sau la pădure. Uneori se ducea cu verișoara lui Carmen să caute plante pentru ierbar.
  • Nu m-ai ascultă muzică la antrenamente, o făcea la început. Acum, doar la încălzirea de dinaintea concursurilor. Trebuie să fie melodii ritmate, rock tare sau rap motivant!
  • Folosește mereu ceas la antrenamente, mai puțin la bucățile de 200 sau 300 de metri. Are un Garmin ForRunner 15 GPS. Pe șosea, la tempouri, distanțele sunt măsurate deci nu contează că GPS-ul greșește măsurătoarea.
  • Suplimente ia doar vara, masaj nu a făcut niciodată. Folosește un ”făcăleț” seara, după antrenamente.
  • De obicei mănâncă orice, înghețată, pizza, etc. Doar în zilele când trebuie să ”apese pe accelerație” mănâncă mai controlat, de exemplu: biscuți cu miere sau dulceață, la micul dejun, orez, la prânz, puțină carne și salată, la cină.
  • Mama lui a participat la concursuri școlare de atletism, la curse de 400 de metri, dar apoi nu a continuat.

Ștefan Gavril, PB

  • 1.500m – 3.55:55 (2015)
  • 800m – 1.58:97 (2015)
  • 3.000m – 8.35:40 (2015)
  • 5.000m – 15.10:23 (2015)
  • 10k șosea – 30.47 (10 aprilie 2016, a trecut 5k în 15:09!)

Rezultate Campionatul Național de Atletism 2015, Top 5, la 1.500m

  • Ioan Zăizan – 3.43:36
  • Cristian Vorovenci – 3.49:70
  • Valentin Drăgușin – 3.50:24
  • Alex Staicu – 3.53:91
  • Mădălin Gheban – 3.55:38

Performanțe: fidal.it, all-athletics.com, european-athletics.org, iaaf.com. Fotografii: colecția personală.

Ștefan Gavril, kickboxing

GALERIE FOTO