Daniel Cojocaru este antrenor de atletism la Farul Constanța și încă deține recordul național la una dintre cele mai spectaculoase probe ale sportului ce se desfășoară pe pistă, a alergat 100 m în 10:21 (1994). Știe cum e să ”zbori”, știe cum să facă oamenii să ”zboare”. Are în palmares 49 de titluri și a realizat de-a lungul carierei 17 recorduri naționale.
Sprintul este o probă tehnică, unde nu e de ajuns să alergi repede. ”Sunt importante și tehnica, și biomecanica, să nu ai oscilații verticale sau laterale. S-a calculat că un sportiv foarte bun ar alerga pe la 106 m, în loc de 100 m, din cauza oscilațiilor. Ceilalți mai puțin buni se duc la 110 – 115 metri. Ideea e să ții viteza maximă cât mai mult timp. Undeva pe la aproximativ 60 m se ajunge la ea, în funcție de sportiv, normal, și apoi contează cât poți să o ții. Știi că se tot comentează cum că ce tare a plecat ăla în doua parte a cursei, dar de fapt el ține viteza maximă un pic mai mult decât cel care pare că rămâne în urmă”, ne explică pe scurt Daniel Cojocaru (52 de ani), fostul sportiv fiind cel care a realizat de 6 ori recordul național la 100 de metri, cea mai bună performanță, 10:21, fiind făcută acum 27 de ani la Internaționalele României.
Daniel Cojocaru este antrenor la Farul Constanța încă din 2001, anul în care s-a lăsat de sport. ”A fost o perioadă dificilă la început până m-am adaptat la noua viață. Când m-am luat de antrenorat am zis măcar să realizez 25% din câte am făcut ca sportiv – am ajuns la o ediție de JO, am luat un loc 5 la Europene. Cred că am ajuns acolo, am medalii cu elevii mei, la Juniori ce-i drept, la Mondiale, la Europene, la FOTE etc. Ca sportiv nu aveam așa emoții, ca antrenor uneori iau distonocalm să pot să stau în tribună”, precizează Cojocaru, care nu mai aleargă deloc în timpul liber: ”Nu mai fac asta și nu o zic cu mândrie. După ce m-am lăsat am zis că nu mai fac nimic până nu ajung la 100 de kilograme și apoi mă pun pe slăbit, fac sală, din astea. Ce să zic, m-am ales doar cu poza arătând cântarul la 100 de kile, că de slăbit nu am mai facut-o. Am încercat eu ceva când ajunsesem la 108 kilograme dar mi se blocau picioarele, nu puteam fugi nici o tură de stadion!”.
A fumat cît timp a fost atlet
Până la atletism, Daniel Cojocaru a încercat toate sporturile din lume. ”Știi cum era înainte, veneau profesori pe la școală să te ia la tot felul de sporturi. Am făcut și handbal, și box, și judo, și volei, câte nu am făcut. La box m-a văzut tata la un meci demonstrativ, mi-a spart unu nasu’, am și plâns după, mi-a zis să nu mă mai duc niciodată că îl fac de râs. Oricum, nu aveam de gând să mă mai duc”, își aduce aminte râzând fostul atlet dobrogean. ”De la sfârșitul clasei a 7-a până la sfârșitul liceului, în Medgidia, apoi, după, la Dinamo, unde am fost pregătit de Titi Mihail, 87-91. Apoi, din 1991, la Constanța, am revenit la primul meu antrenor, la Gheorghe Avram. Și așa am ajuns să fac recorduri”, adaugă Cojocaru. Ultimul record pe 100 m a fost realizat în 1994, 10:21. ”De obicei, aceste curse nu le simți puternice. Nu-ți dai seama că alergi tare, nu te chinui. Totul e ușor!”, își aduce aminte Cojocaru care în același an a terminat pe locul 5 finala la 100 m de la Campionatul European de la Helsinki. ”M-am relaxat foarte tare după ce am ajuns în semifinale. Apoi, am fost așa de fericit că am prins finala că după semifinale m-am dus la maseur, am cerut o țigară și am fumat-o liniștit. În finală însă, rezultatul a fost mai slab, 10:39, cu timpul din semifinale, 10:31, aș fi prins medalia de bronz. Acum, la vârsta mea, îmi recunosc greșelile. Fumam atunci tot timpul. Nu foarte mult însă. Nu mă ascundeam de nimeni, dar nici nu fumam de față cu oricine. Mă mai gândesc din când în când și unde aș fi ajuns dacă nu aș fi fumat. Nu o să aflăm niciodată însă”, a explicat constănțeanul care de-a lungul carierei a participat și la 3 ediții de Campionat Mondial dar și la Jocurile Olimpice de la Barcelona.
Este atletul cu cele mai multe titluri naționale
Daniel Cojocaru a strâns 49 de titluri naționale, din care 17 în sală. Cele mai multe obținute vreodată de un atlet român! ”După ce m-am accidentat, înainte de JO Sydney, a fost nevoie de un an să mă recuperez. Am zis apoi să fac ceva măcar să mai iau și al 50-lea titlu. Dar la prima cursă de după recuperare am ajuns să mă accidentez iar, la celălalt picior, și mi-am spus că nu are rost să o duc așa la nesfârșit”, ne spune constănțeanul, care a renunțat la performanță în 2001.
Dacă rămânea pe 400 m, ar fi fost de top mondial
Daniel Cojocarau a fugit și semifond, mai exact curse de 800 de metri, la juniori, a ajuns chiar la un 1.59:20. Dar încet, încet, a ”coborât” spre curse mai rapide. ”Am ajuns să alerg 400 de metri. Dar, eu am fost mai puturos și am renunțat și la 400 de metri. Cred că dacă țineam distanța asta, mai ales la 400 m garduri aș fi fost de talie mondială. Dar îmi era tot timpul rău după proba asta, stăteam să vomit mereu la final. Așa că am spus că mă las și mă apuc de 100 de metri. Începuse să-mi fie greu chiar și la 200 de metri. Îmi zicea lumea că o să ajung să alerg doar 60 de metri la sală”, își aduce aminte Cojocaru.
La JO Barcelona s-a tachinat cu George Cosac
”La Barcelona a fost super frumos, poate cea mai frumoasă ediție de Jocuri Olimpice. Și nu o spun eu, că am fost doar la una, ci mi-au zis-o cei care au fost la mai mult ediții. Am stat mult cu George Cosac (n.n – tenisman, a participat la dublu, a ajuns în sferturi), că eram din Constanța amândoi. I-am spus într-o zi lui Cosac că urmează calificările la 200 de metri și că vreau să fac record mondial. El nu prea le avea cu atletismul, a stat și a urmărit toate calificările și apoi s-a luat de mine. Îmi spunea că a stat ca prostu’ să se uite la tot concursul să vadă recordul și nimic”, își aduce aminte râzând Cojocaru.
- Record Național 100 m (10:21, 1994)
- Record Național Tineret 100 m (10:31, 1991)
- Locul 5 Campionatul European Helsinki (10:39, 1994)
- Sfert de finală JO Baracelona 100 m (10:57, 1992)
- Sfert de finală JO Baracelona 200 m (20:96, 1992)
- Calificări CM Tokyo 100 m (10:51, 1991)
- Sfert de finală CM Tokyo 200 m (20:80, 1991)
- Sfert de finală CM Stuttgart 100 m (10:41, 1993)
- Calificări CM Stuttgart 200 m (21:13, 1993)
- Calificări CM Goteborg 100 m (10:67, 1995)
- Calificări CM Goteborg 200 m (21:09, 1995)
- 49 tilturi naționale / 17 recorduri naționale
Daniel Cojocaru PB
- 100m: 10:21
- 200m: 20:75
- 400m: 46:91
- 60m sală: 6:63
foto: Daniel Cojocaru, arhivă personală