Învață să devină antrenor de atletism, poate dezmembra un autoturism până la ultimul șurub și, mai mult, îl și poate face la loc, a făcut înot, polo și orientare în alergare, iar acum este unul dintre cei mai buni alergători montani din România. La 24 de ani, Szabolcs-István György adună anual mii de kilometri orizontali și sute de kilometri verticali.
E alergător montan! Ce îi place mai mult, un traseu mai scurt cu mult nivel sau unul mai lung cu puțin nivel? ”Să fie cât mai scurt și cu cât mai multă diferență pozitivă”, răspunde imediat. ”Prefer să urc mai mult decât să cobor. În principiu, coborârea este mai grea. Arta la montane e coborârea. Trebuie să fii ca un radar, scanezi terenul pe care calci, trebuie să apreciezi cât de mult să împingi limita, cât de repede să te miști”, a adăugat Szabolcs György, sportivul de 24 de ani care a început alergarea montană acum 6 ani. ”Alergări pe coclauri am făcut tot timpul. În 2010, am mers la o selecție de alergare montană și am prins lotul de juniori. În 2011, am fost la «Piatra Craiului», doar să văd și eu cum e”, povestește Szabi despre începuturi, la concursul de lângă Zărnești, la numai 18 ani, terminând pe locul 12, după 4 ore, 35 de minute și 54 de secunde.
Alergarea montană sau skyrunningul este ”locul de joacă” unde se întâlnesc sportivi care au la bază o altă pregătire, pot fi atleți de asfalt sau pistă, orientariști sau schiori. Cine e mai bun totuși? ”E greu de zis! Depinde de traseu și de cât de în formă e sportivul la momentul respectiv. Sunt exemple cu foarte buni alergători montani care provin din toate acele trei sporturi. E Jonathan Wyatt, fondist, olimpic la 5.000 de metri (n.r. – PB: 13.30:39) și la maraton (n.r. – PB: 2.13.00), care e de șase ori campion mondial la alergare montană și are recordul la Sierre-Zinal. E Kilian Jornet, care face schi-alpinism și știe toată lumea unde a ajuns în skyrunning. E Zincă, la bază orientarist! Până la urmă, cum zice vorba, ești ce antrenezi”, ne explică clujeanul care a fugit, până în acest moment doar un maraton pe asfalt: ”Am terminat în 2 ore și 48 de minute. În 2012 (n.r – avea 19 ani). Nu prea am de ce să mă mai bag în acest moment pe această distanță. Nu pot să trag o linie clară, îmi plac montanele, nu-mi place asfaltul. Am perioade când vreau să alerg pe șosea sau când vreau să fug pe munte. Cert e că nu-mi place pista sau vreun loc în care să mă învârt de 10.000 de ori ca un titirez. Oricum, de la montane e mai simplu să ajungi pe asfalt. Poate nu mai ai aceeași viteză, nu mai ai aceeași vână, dar ești rezistent pe final”.
Szabolcs György învață să devină antrenor, la Sport și Performanță Motrică din cadrul FEFS Babeș-Bolyai, iar pentru ”plat”, la CSM Cluj, este pregătit de Sergiu Dascăl. ”Antrenor la montane nu am pe nimeni, e un sport nou la noi și nu există cineva specializat cu adevărat. De la Ionuț Zincă am luat cel mai mult, el mai influențat foarte mult, cred că el va fi cel mai bun antrenor pe montane de la noi. Sportul ăsta nu-l înveți după cărți ca la alte ramuri. Nu vii cu hârtiile la antrenament, trebuie să ai și experiența competițiilor. Și nu trebuie neapărat să fii cel mai bun alergător montan pentru că și primul și ultimul suferă la fel într-o cursă. Dacă n-ai practică la skyrunning, la montane, nu poți să fii antrenor de așa ceva”, ne spune sportivul din Cluj.
Szabi are o pasiune murdară! 🙂 Dezmembrează mașini, le rezolvă problemele, și apoi le face la loc! Un adevărat mecanic auto, o pasiune de care se ocupă în timpul liber. ”Tata are service și sunt crescut lângă așa ceva. Știu să desfac toată mașina și să pun la loc fiecare șurub, fiecare piuliță”, povestește alergătorul care și-a recondiționat și autoturismul pe care îl folosește la antrenament: ”Mi-am făcut un VW Passat, era un hârb, l-am luat mai mult să merg cu el la antrenament, să țină la tăvăleală. Mi-am dat seama că are motorizare rară și l-am pus la punct. Rezistă mai bine ca astea noi!”.
Întrebări și răspunsuri cu Szabolcs György Rezultate 2016
Szabolcs György a început să facă sport la scurt timp după ce a început să meargă. 🙂 A făcut înot, apoi polo, sport la care ajunsese la un nivel bun dar la care a renunțat din cauza antrenorului. ”Încă mai înot destul de mult. Am de gând să fac «Traversarea Tarniței» (n.r. – înot în lacul Tarnița pe distanța de 6.500 m). La triatlon nu mă gândesc încă, am timp să încerc și asta, deocamdată am alte priorități”, explică atletul ardelean. După polo, Szabi a ajuns la orientare în alergare. ”M-am dus inițial să văd cum e. Nu știam nimic la început, dar nu e chiar așa greu să înveți să folosești harta și busola. E un sport frumos!”, rememorează sportivul. La orientare în alergare există întotdeauna posibilitatea să te pierzi prin pădurile în care concurezi sau să fii atacat de animale sau insecte, lucruri de care nu a fost ferit nici Szabolcs: ”De pierdut să nu mai știi pe unde ești nu există la orientare, dar se întâmplă să nu mai știi unde e postul. Cel mai frumoase curse de orientare mi se par cele cu terenuri carstice. Sunt mai tehnice. Chiar la Cluj mi s-a întâmplat să fiu atacat de viespi din alea mari. Un coleg de-al meu era la ambulanță când am ajuns eu la final, eu n-am avut nimic. Am văzut iepuri, mistreți, de fapt o scroafă cu 5 purceluși. Nu m-a atacat. Cu ursul nu m-am întâlnit încă”. (foto: Szabolcs-István György, arhivă personală)
