Un atlet perfecționist care vorbește deschis despre doping, un sportiv respectat în lume în anii ’70 a cărui mină exprimă și acum determinare și forță, primul român care a scăzut sub 8 minute și 30 de secunde în proba de 3.000 de metri obstacole, Gheorghe Cefan (72 de ani) a deținut recordul național timp de 28 de ani. În plus, a fost neînvins timp de 10 ani!

Gheorghe Cefan (născut pe 6 martie 1947) are multe de povestit! E și normal, după 16 ani de atletism la nivel foarte înalt, după două participări la Jocurile Olimpice și trei la Campionatul European, după ce a făcut record național de 6 ori, primul, 8.31:00 în 1971, ultimul, 8.16:10, în 1977. Printre povești, și două întâmplări despre dopaj, una în care a fost direct implicat. ”Primul titlul național l-am luat în 1968 și de atunci, până în 1977, nu mai m-a bătut nimeni în țară! În 1968, Naționalul a avut loc la Poiana Brașov, Zoltan Vamoș era atunci campion, a avut și record național (8.34:00), în cursă era și Căpraru Ion. Vamoș s-a împiedicat la penultima groapă cu apă, a căzut, la fel și Căpraru care îl urmărea. Eu am trecut, am rămas puțin descumpănit, dar am continuat să alerg și am câștigat! Vamoș, după ce s-a ridicat, a luat-o în sens invers de alergare, era evident că ceva nu era în regulă, cei de pe margine îi ziceau să abandoneze. La antidoping, a ieșit pozitiv și a fost suspendat un an”, rememorează fostul sportiv care are al 3-lea și al 4-lea timp realizat vreodată de un român pe 3.000 de metri obstacole. ”Era 1971, alergasem deja 4 curse toate sub 8.35. A urmat apoi un ”patrulater” la Torino. Vine un antrenor din delegație la mine și mă întreabă, ”Nu vrei să faci record?”. Normal că vreau, îi spun. Atunci i-a astea trei pastile, iei doua înainte cu 50 de minute de cursă și pe a treia după încă 10 minute, îmi zice. Zis și făcut, pun 2 pastile într-un buzunar de la șort, ailaltă în celălalt buzunar. Le-am luat și am fugit foarte prost, pe la 8.45, am ieșit penultimul. Am vomitat, m-am simțit rău toată ziua iar noaptea nu am putut să dorm deloc. Stăteam nemișcat într-o poziție până amorțeam pentru că nu vream să-l trezesc pe cel cu care eram în cameră, Mihai Zaharia (primul român care a sărit peste 8 metri la lungime). De atunci, nu am mai luat nimic, niciodată! Dar cine știe… dacă făceam un rezultat bun, un record, poate continuam să mai iau acele pastile…”, a declarat pentru 4run.ro, brașoveanul.

De la 110 m garduri, la 3.000 m obstacole

Antrenat inițial de un fost campion național de 110 m garduri, Aurel Moarcăș, Cefan a făcut la început și el această probă, atât 110 m cât și 400 m (PB – 55:20). ”Am ajuns la atletism prin tatonare. Am încercat prima oară fotbal. Eram portar, am luat un gol, echipa mea a luat bătaie din cauza aia, n-am mai rezistat și am plecat. Tatăl meu era președinte la secția de lupte de la Brașov, am fost și acolo. Am intrat în sală și când am simțit mirosul de transpirație nu mi-a mai trebuit”, ne-a spus Cefan. ”În urma unui concurs școlar, am fost văzut de Aurel Moarcăș, primul meu antrenor, și așa am început atletismul, era 1961, aveam 14 ani și jumătate. Și l-am continuat până în 1977, mi-a plăcut și nu am mai dat înapoi. Moarcăș era fost campion național la 110 metri garduri și a vrut să facă din noi gardiști, pregătirea era cu tentă de garduri. Am și participat la 110 metri garduri, primul meu concurs fiind după 2 ani de antrenamente. La una din curse a ieșit fiasco total. Mi-a ieșit primul gard, apoi nu mi-a mai ieșit nimic. Am auzit cum de pe margine i se spunea antrenorului meu, ”Băi, Relule, ăsta ne rupe toate șipcile!”. I-am zis apoi antrenorului că eu vreau să fug mult, nu mai fac din astea scurte”, și-a adus aminte fostul recordman național.

”Am făcut apoi pregătire pentru semifond. La juniori, la un Campionat de Prămăvară cum era atunci, pentru că la 1.500 de metri aveai nevoie de barem, antrenorul mi-a zis să alerg 1.500 metri obstacole. Am făcut doar o cursă de pregătire pe pista de Brașov, în loc de obstacole am pus garduri. Am ieșit pe locul 4, după ce îmi câștigasem seria. De atunci, am trecut pe obstacole și am rămas acolo! Primul contact cu lotul național l-am avut când am fost selecționat în echipa de cros. Făceam de obicei 3 antrenamente pe zi, mai ales când eram în cantonamente. Și, după facultate, eram în cantonament aproape non-stop. Ajungeam și la 50 de kilometri alergați pe zi, ne duceam și peste 1.200 de kilometri pe lună”, a continuat să povestească Cefan.

Care a fost cea mai mare decepție? La Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, pentru că m-am accidentat cu vreo 2 săptămâni înainte și nu mi-am mai revenit. Am alergat 8.57:22 în serii, atunci a câștigat suedezul Anders Garderud. O mică consolare a fost că în 1977, la Cupa Europei, l-am bătut pe Garderund, chiar la el acasă, concursul a avut loc la Goteborg. Cum m-am accidentat? Eram în cantonament și ne antrenam sus în Postăvaru, pentru pregătire cu deficit de oxigen, în zona ”3 Pensionari”. Coboram noi spre telecabină, iarba era udă și am dat cu fundul de pământ foarte tare, 2 săptămâni nu am putut alerga deloc. Toată lumea aștepta medalie de la mine, de fapt eu nici nu am vrut să mă duc. Dar Nicolae Mărășescu mi-a zis că trebuie să mă duc și așa am plecat în Canada. Am alergat foarte prost, nu mai alergasem așa slab de la juniori. Am vrut să mă las după Jocurile Olimpice de la Montreal, așa de decepționat am fost. Dar am văzut că anul viitor era Cupa Europei la Goteborg și m-am antrenat cu un singur scop, să-l bat pe campionul olimpic. Asta am și făcut, după cum ți-am mai spus!

Care era locul preferat de cantonament? Mi-a plăcut mult la Băile Felix, condiții excelente de antrenament. Coleg de cameră și de antrenament, Vasile Bichea. Ani de zile ne-am mirosit ciorapii. 🙂 La Felix eram mereu câte 100 de sportivi, când ieșeam la alergarea lungă plecam câte 20-30. M-a prins acolo cutremurul din 1977. Dar eu nu am știut nimic, m-am culcat și a doua zi dimineața am aflat. Ce dezastru mare a fost am văzut doar după 3 zile la televizor. Soția era însărcinată, dar la Brașov nu au fost probleme, totul a fost ok.

Care a fost ultimul concurs? O Balcaniadă! Am câștigat, iar a doua zi, în loc să mă duc la antrenament, m-am gândit să nu mai fac atletism. Am luat hotărârea pe loc și gata, aia a fost! După, chiar dacă făcusem Silvicultură la facultate, nu lucrasem deloc, așa că în 1977 am făcut un curs de analist programator, și asta am muncit până în 1994. Am fost și director la Complexul Sportiv din Poiana Brașov. Acum sunt la pensie, dar nu stau acasă, nu aș putea, că aș fi tot timpul pe calculator și m-aș juca. Lucrez în construcții, 8 ore pe zi. Munca fizică îmi face o deosebită plăcere, mă liniștește psihic, nu sunt obosit deloc.

PB & Info

  • 3.000 obst: 8.16:10
  • 400m garduri: 55:20 (1967)
  • 800m: 1.52:10
  • 1.500m: 3.43:54
  • 5.000m: 13.55:20
  • Din generația lui a mai făcut parte, partenerul lui de antrenament Vasile Bichea (PB – 8.22:51, născut 1950), Paul Copu (8.20:41, născut 1953), Dan Betini (8.25:85, născut 1953) și apoi Nicolae Voicu (8.25:94, născut 1955).
  • A fost de 2 ori la Jocurile Olimpice și de 3 ori la Campionatul European (loc 6, 8.26:20, 1974), nu erau mondiale atunci. A terminat pe ultimul loc în serii la Montreal, în 1976, cu 8.57:22, iar la Munchen, în 1972, locul 4 în serii, nu s-a calificat în finală, cu 8.33:80.
  • Recordul i-a fost bătut în 1995 (8.15:44) de Florin Ionescu, care mai apoi, în 1999, l-a îmbunătățit la 8.13:26.

foto: 4run.ro & Arhivă Personală