Locul 37 la proba de individual la Jocurile Olimpice de iarnă de anul trecut, biatlonistul George Buta a început să alerge la concursuri cu mulți ani în urmă din dorința de a evolua la sportul care combină schiul cu tirul. Și a fugit așa de bine la cursele de alergare la care a participat că a stabilit recorduri care cu greu au putut fi bătute.

Dacă vedeți un sportiv care practică schi fond sau biatlon la startul curselor de alergare montană, la final, căutați-l pe prima pagină a clasamentului, printre primii. Chiar dacă nu se pregătesc specific pentru fugă, chiar dacă nu prea aleargă nici măcar vara, antrenamentul lor fiind făcut aproape în totalitate pe ”role” și mai puțin în ”adidași”, schiorii sunt adversari de temut pe munte. ”Îmi place să alerg pe poteci, sunt îndrăgostit de natură, trăiesc într-o zonă liberă în care poți merge oriunde, nu ești îngrădit de nimic”, ne spune George Buta (26 de ani), sportivul născut în Moieciu de Jos, loc pe care îl preferă pentru antrenamente: ”Prefer să mă pregătesc acasă, singur, sunt genul de om căruia nu-i place să i se spună ce să facă. Nu vorbesc aici despre ce-mi indică antrenorii, acolo nu se discută”. Chiar dacă în acest început de an a luat o pauză de alergare, prea multă uzură, George obișnuia ca imediat ce se termina sezonul de schi, fără o perioadă prea mare de acomodare la fugă, să participe la concursuri pe munte. De exemplu, 2015, când brașoveanul a alergat 3.28.40 la Ecomaraton, atunci record al cursei. ”În anul ăla, înainte de start, am adunat doar 24 de ore de fugă după o iarnă pe schiuri”, își aduce aminte George, care, ca aproape orice sportiv de la munte, nu suportă șoseaua, pista, ”platul”: ” Îmi convine un traseu tehnic la deal, pantă dură, și alergabil la vale. Nu-mi place să alerg pe șosea, nu-mi place platul, am avut odată un antrenament pe pistă de o oră, am zis că înebunesc”. Mereu în top la cursele de alergare montană, George parcurge distanțele cu bețele de schi în mâini. Îl ajută? ”Cred că doar psihic, când nu mai ai resurse, în rest nu știu ce să zic. Unul din atletism te bate de te zvântă cu tot cu bețele tale, indiferent de cât de mare e dealul”, explică glumind sportivul antrenat de Gheorghe Stoian și Marian Blaj.

Trage peste 600 cartușe săptămânal

A început sportul de mic, primul concurs l-a avut în cartierul Noua din Brașov, dar serios s-a apucat de antrenamente din 2010: ”De atunci am pus osul la treabă, am muncit mai mult, până în anul ăla consider că am făcut doar agrement”. A participat și la schi fond și la biatlon, din 2012 rămânând doar la sportul în care se trage cu arma, o pușcă pentru care ai nevoie de permis de port-armă, care folosește cartușe reale, calibru 5.6, cu care trebuie să tragi de la 50 de metri, în plin efort, în ținte ce măsoară 4,5 cm (pentru poziția culcat), respectiv 9 cm în diametru (pentru poziția în picioare): ”La puls 120-130 e ușor, dar când ai sărit de 170 e foarte greu, mai ales că intri și în oboseală și ești și limitat de timp. În plus, e și tribuna, și vântul”. George este un biatlonist foarte bun, a participat la Jocurile Olimpice din 2018 (locul 37 la individual, 20 km, locul 14 cu ștafeta de 4×7,5 km), o competiție la care însă a fost pus la pământ de o răceală: ”La individual tușeam non-stop, la sprint nu am putut concura din cauza ei. Jocurile Olimpice nu se pot compara cu niciun alt concurs. Am avut emoții, de fapt emoții există și la o normă de control, iar la JO sunt și mai mari”, povestește George, care trage săptămânal cam 600-700 de cartușe: ”În alte țări se trag și 200 pe zi. E un sport costisitor, nu îți iei 3 perechi de adidași și gata”.

Câte antrenamente face? În perioada precompetițională facem cam 10-11 antrenamente pe săptămână, iar când sunt competiții, cam de 4-5 ori. Schi combinat cu trageri.

Hobby? Îmi place să călătoresc, să mă dau cu bicla și să înot.

De când a început să tragă cu pușca? Am tras cu arma din copilărie. Eu ieșeam afară și pe unde ieșeam eu era un antrenor de la Brașovia care făcea trageri și mi-a dat și mie să trag. Așa am luat contact cu sportul.

S-a gândit vreodată să renunțe la sport? Niciodată! Părinții s-au gândit o perioadă să spună stop pentru că părea că nu fac nici școală nici sport bine, dar până la urmă au înțeles și m-au susținut foarte mult.

Sportivi în familie? Nu am avut sportivi în familie, dar știu că bunicul făcea drumul Fundata – Șirnea pe schiuri.

Refacere? În afară de ceva masaj și o saună, mai nimic. Față de alte echipe nu ne putem compara deloc, au o logistică de individiat. Suplimente până acum ceva timp cumpăram eu, am primit apoi ceva de la federație înainte de JO, apoi iară nimic. Nu mă plâng, dacă vrei să faci performanță până la urmă trebuie să investești și tu în tine.

Articol apărut inițial în ziarul 4run.ro OFFLINE

foto: Lucian Liteanu & Julia Sadykova