Pe 7 mai 2016, la Bistrița, ia startul ediția a XI-a a competiției. Bistrițenii, și nu numai, sunt așteptați la o nouă ediție a competiției cu tradiție „Gabriela Szabo RUNFEST”.

La „Gabriela Szabo RUNFEST”, startul de va da pe 7 mai 2016, în centrul orașului Bistrița, la ora 09:00, în jur de 1.000 de concurenți fiind așteptați să ia parte la tradiționalul eveniment de alergare. Zona de start va fi amenajată în fața sediului Primăriei și în apropierea statuii lui Andrei Mureșanu, unde se vor desfășura toate activitățile legate de competiție. Cea de a XI-a ediție a concursului este organizată de Primăria Municipiului Bistrița și de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, împreună cu partenerii tehnici Fundația PROAM Events și MPG – agenție de marketing sportiv specializată în crearea și implementarea de evenimente sportive pentru amatori, în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism Bistrița-Năsăud. Concursul este susținut de Kaufland, în calitate de partener oficial, și de sponsorii BCR și Teraplast.

Evenimentul este dedicat tuturor amatorilor de mișcare, indiferent de abilități, iar participanții vor fi întâmpinați de campioana olimpică și mondială Gabriela Szabo, ambasadorul crosurilor RUNFEST, care va alerga alături de copii.

”Pe 7 mai voi fi la Bistrița împreună cu toți cei care doresc să facă mișcare și îi invit pe bistrițeni, dar și pe locuitorii altor județe, să arate că iubesc viața activă și să fie la start alături de copiii lor, alături de mine, fie că aleargă, fie că ne susțin de pe margine. Fiecare pas făcut și fiecare încurajare sunt importante. Eu voi fi acolo pentru că doresc să dau ceva înapoi orașului meu natal, susținătorilor mei și, ce aș putea face mai bine decât să ofer experiența mea, timpul meu și pasiunea pentru alergare, cu prioritate, copiilor noștri. Ei sunt ceea ce avem cel mai de preț, mina de aur a României. De aceea, toată atenția noastră ar trebui să fie dăruită lor astfel încât să crească sănătoși, să fie bine educați și să devină campioni dacă își doresc acest lucru”, a declarat Gabriela Szabo.

Gabriela Szabo RUNFEST_start_foto Alin CeucaParticiparea la ”Gabriela Szabo RUNFEST” este gratuită în limita a 1.000 de locuri, iar cursele sunt accesibile tuturor alergătorilor și se vor desfășura pe un traseu care străbate inima orașului, trecând pe lângă câteva puncte de atracție. Printre acestea amintim clădiri importante din istoria și viața culturală și socială a localității Bistrița: Biserica Evanghelică, cel mai reprezentativ monument de arhitectură de la începutul Renașterii, având cel mai înalt turn de piatră din Transilvania; Sugălete, un complex din 13 clădiri din secolele XV-XVI, cele mai tipice construcții renascentiste din Transilvania; Casa Argintarului, construită spre jumătatea secolului XVI, ce poartă însemnele breslei aurarilor.

Gabriela Szabo RUNFEST_foto Alin Ceuca 1În cadrul celei de a XI-a ediții a competiției tradiționale de alergare, concurenții au la dispoziție 6 curse, acestea fiind structurate pe categorii de vârstă, gen și abilități. Traseul este construit sub forma unei bucle de 2 kilometri, ce va fi parcursă o dată sau de mai multe ori, în funcție de cursa aleasă. Prin urmare, amatorii de sport cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani vor alerga pe bucla de 2 kilometri o singură dată, iar cei care depășesc acest prag, dar nu au împlinit 18 ani, vor parcurge această distanță de două ori. Cei mai antrenați și care au împlinit minimum 18 ani pot opta fie pentru 4 kilometri – 2 ture, fie pentru cursa de 8.

Gabriela Szabo alaturi de concurenti_foto Alin CeucaÎnregistrarea concurenților la competiția ”Gabriela Szabo RUNFEST”, de la Bistrița, se face exclusiv online pe pagina oficială a sistemului RUNFEST: www.runfest.ro. În acest an, platforma RUNFEST s-a relansat într-o structură nouă și complexă, oferind utilizatorilor 5 evenimente în format unic și variat, plus multiple facilități precum pagini personale, niveluri de abilitate, acces rapid la informații și înscrieri în competiții, statistici și clasamente, dar și posibilitatea de descărcare a diplomelor de concurs. Înscrierile sunt deschise până pe 4 mai 2016, inclusiv.

Gabriela Szabo RUNFEST_finish_foto Alin CeucaToți participanții vor beneficia de un pachet de eveniment care include numărul de concurs și cipul de cronometrare atașat, tricoul ediției a XI-a a competiției ”Gabriela Szabo RUNFEST”, dar şi diferite produse oferite de sponsori și parteneri. La finalul cursei, fiecare concurent va primi o medalie de Finisher, care atestă faptul că a participat și a încheiat cu bine competiţia. Cei mai rapizi alergători vor fi răsplătiți cu premii în bani, în valoare totală de 14.000 de lei, oferite de Primăria Municipiului Bistrița, dar și cu medalii și diplome de participare. (foto: RUNFEST, Alin Ceuca și Bogdan Danila)