Gabriela Szabo a fost numită în funcția de director general al CSM București, se arată într-un comunicat emis de Gabriela Firea, primarul Municipiului București.

“Începând cu această dată, Gabriela Szabo se detașează la Clubul Sportiv Municipal București, în funcția de conducere de director general, pe o perioadă de maxim un an”, se spune în comunicat. Primarul General, Gabriela Firea, adaugă: “Avem acum la conducerea Clubului Sportiv Municipal București un director cu experiență sportivă de nivel mondial, o sportivă care a fost desemnată în urmă cu câțiva ani «cea mai bună atletă din lume», fiind medaliată în repetate rânduri în cadrul olimpiadelor și totodată deținătoarea unor recorduri mondiale importante. Sub conducerea doamnei Szabo sper ca CSM București să devină punct de reper în sportul românesc și, de ce nu, în sportul mondial. Îmi reafirm încă o dată susținerea pentru sport, consider că are un rol foarte important în viața noastră și a copiilor noștri, drept pentru care voi face tot ce îmi stă în putință să încurajez și să dezvolt acest domeniu atât în școli cât și în timpul liber”, mai afirmă Firea.

Gabriela Firea l-a demis la inceputul lunii iunie pe Alin Petrache de la conducerea CSM Bucuresti, pentru intentia de a cheltui “iresponsabil” peste jumatate de milion de euro. (foto: Marian Burlacu)