Campioanele olimpice ale României i-a îndemnat pe copiii și pe adolescenții din școlile bucureștene să participe la cursele din cadrul Raiffeisen Bank Maratonul București, ediția a 9-a, 8-9 octombrie.

Sportivele laureate cu aur la Jocurile Olimpice  –  Gabriela Szabo, Viorica Susanu și Valeria Răcilă van Groningen, președinte Bucharest RUNNING CLUB, împreună cu ambasadoarea Maratonului București, Sonia Argint-Ionescu (realizator TV), și cu Oana Năstase, director general Bucharest Running Club, au mers în școlile din București pentru a promova practicarea sportului în rândul copiilor și adolescenților și a-i invita pe aceștia să se înscrie la cursele gratuite din cadrul Raiffeisen Bank Maratonul București, care se va desfășura în perioada 8-9 octombrie 2016. Delegația a vizitat International British School și Colegiul Economic A.D. Xenopol, liceu cu o tradiție de peste o sută de ani, specializat în profil economic.

Peste 14.000 de participanți- voluntari, suporteri și alergători din peste 60 de țări vor lua startul la cea de-a noua ediție a Raiffeisen Bank Maratonul București,  în zilele de sâmbătă 8 și duminică 9 octombrie, în Piața Constituției. Sâmbătă 8 octombrie va avea loc Cursa Copiilor UNIQA Asigurări, cu starturi pe categorii de vârstă, între 5-12 ani, care vor alerga între 850 m și 1,4 km începînd cu ora 10,30. Pentru Cursele Copiilor înscrierea este gratuită și se mai poate face online până în data de 2 octombrie pe site-ul Maratonului București – www.bucuresti-maraton.ro sau direct în Piața Constituției în dimineața zilei de 8 octombrie, începând cu orele 7:30 până la 11:00.

gabriela-szabo_viorica-susanu_valeriavangroningen_oana-nastasePentru duminică 9 octombrie sunt programate cursele dedicate adulților: maraton (42,195km), semimaraton Volkswagen (21,197km), maraton ștafetă Vodafone (4 x 10,5km), cursa populară Ciuc Radler (3,6km), iar adolescenții cu vârste cuprinse între 13-18 ani, participă la Cursa Adolescenților. Toți elevii înregistrați prin intermediul instituțiilor de învățământ au gratuitate. Înscrierile se fac online pâna pe 25 septembrie și în Piața Constituției, vineri 7 octombrie între orele 13:00 – 20:00, sâmbătă 8 octombrie între 11:00 – 20:00.

“În fiecare sezon vizităm școli bucureștene pentru a aduce în fața elevilor modele adevărate, campioni olimpici cu care pot discuta deschis și care le pot deveni copiilor inspirație și model de succes în viață”, a declarat Valeria Răcilă. ”Ne-am asumat o misiune și o tratăm cu responsabilitate: promovarea mișcării în aer liber și a unui stil de viață sănătos. Acestea trebuie educate și formate din copilărie iar noi ca persoane de succes, mentori și mame avem datoria și privilegiul să contribuim la sădirea în mintea și sufletul cât mai multor generații de copii” , a declarat Oana Năstase, director Bucharest RUNNING CLUB.

international-british-schoolONG-urile asociate și recomandate pentru ediția din acest an a Raiffeisen Bank Maratonul București sunt: Hope and Homes for Children, HOSPICE Casa Sperantei, Fundația Olimpică Română, Light into Europe, United Way, Asociația Pădurea Copiilor, Asociația Help Autism, Little People, Touched Romania, Organizatia Umanitară Concordia, Special Olympics, Fundația Star Storage, Hand 2 Hand, Ajungem Mari, Teach for Romania, Romania Angel Appeal, SAMAS, Fundația Inocenti, Fundația Renașterea, Let’s do it Romania, Crucea Roșie Română Sector 1, Asociația Aura Ion, Plantăm Fapte Bune în România.

4run.ro este partener media al Maratonului București.

Despre Bucharest RUNNING CLUB (BRC)

  • Bucharest RUNNING CLUB este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală și sport de masă din România – ”Bucharest Running Club premier events”. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții. În calendarul de evenimente din acest an, pe lângă cea de-a noua ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon din 8-9 octombrie și ediția a 5-a a OMV Petrom Bucharest Half Marathon din 14-15 mai, s-a adăugat și prima ediție a Uniqa Asigurări 10K& Family Run, ce a avut loc pe 3 aprilie. Competițiile Bucharest RUNNING CLUB sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semimaratoanelor) și IAAF. BRC a dezvoltat în România modelul asocierii competițiilor de alergare și sport de masă cu o cauză socială, umanitară sau ecologică iar în prezent sunt peste 20 cauze partenere ale evenimentelor. Acestea cumulează fonduri de 50.000 -100.000 euro anual pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice prezentate.