Maratonul se poate fugi simplu, doar alergând, dar sunt oameni care o fac și ”complicat”, în timp ce driblează sau jonglează. Interesant este că o fac repede și mai interesat este faptul că cel mai rapid om de pe Terra care a alergat 42,195 km bătând mingea de baschet este un român, Raphael Igrișianu.

Articol apărut și în prima ediție a ziarului 4run.ro Offline

În 2017, la prima ediție a maratonului care s-a desfășurat în orașul natal, în Sibiu, Raphael a fost prezent. ”De la linia de start puteam să văd geamul nostru, fereastra locuinței în care am stat înainte să plecăm în Germania, casa de pe Nicolae Bălcescu, nr.5. M-au apucat lacrimile, eram foarte emoționat pentru că îmi tot reveneau în minte amintiri care îmi mângâiau sufletul”, ne-a spus maratonistul care a și câștigat cursa cu timpul de 2 ore și 52 de minute.

Raphael Igrișianu este o persoană cu o inimă mare, este îndrăgostit iremediabil de maraton, distanță în care investește tot, bani și suflet, pasiunea lui pare că strigă, urlă, țipă, alergare prin toți porii. Este un român din Transilvania care la puțin timp după Revoluție, copil fiind, a plecat cu mama lui, Brigitte, și cu sora Isabelle, cu numai trei valize, în Germania. ”După ce s-a scăpat de Ceaușescu am primit un «număr de nemți» care ne dădea dreptul să ne stabilim acolo. Asta chiar dacă, străbunicii noștri nu prea au fost nemți. Am sânge românesc, austriac, ungur, ucrainean și chiar polonez”, povestește alergătorul. ”Am fost ținuți prin aziluri o perioadă, prin mai multe orașe, până în august 1992, când ne-am găsit o casă în Siegen. Sora mea, care a venit să stea cu noi mai târziu, compara camerele din azilurile de imigranți cu barăcile de la Auschwitz din Al Doilea Război Mondial”, adaugă Igrișianu. Dezrădăcinarea l-a afectat pe Raphael, chiar dacă inițial dorea să plece fără să se uite înapoi pentru că în Sibiu mulți copii îl șicanau, îl jigneau, numindu-l sas sau bozgor prost. ”Nu am realizat ce se întâmplă decât în ziua în care ne-am luat rămas bun de la rudele noastre. Sufletul meu a simțit atunci o tristețe nemaipomenită. Am realizat că nu va mai exista posibilitatea să ne întoarcem. Am avut dreptate, o reintegrare în România ar fi pur și simplu imposibilă pentru mine”, povestește Igrișianu care lucrează part-time la un magazin de articole sportive.A plâns de dorul de casă

Adaptarea la viața din Vest a fost grea. ”Germania a fost insuportabilă pentru mine până în 1992, am tot plâns de dorul de casă. Chiar dacă magazinele erau pline de toate prostiile și dulciurile pe care nici nu le visam până atunci, mie tot dor îmi era de prietenii mei și de un joc de fotbal cu ei pe străzile Sibiului”, rememorează Raphael. Poate de ajutor pentru a trece peste această ”falie” de integrare pe care a descoperit-o în Germania a fost și sportul. Din 1992, a început să facă atletism, sprint și săritură în lungime, la un club din Siegen, unde a stat până în 1998. Avea 18 ani și și-a dat seama că nu are viitor în acest sport. ”Am început să fac baschet, mă antrenam și 4 ore pe zi, visam să ajung în SUA. Am și participat la «Loteria Vizelor» de vreo 8 ori, așa de mult doream să trec Oceanul”, adaugă sportivul care revine la poveștile de când era mic: ”Copilăria în România a fost viață! Ne jucam peste tot, făceam tot felul de prostioare. În Germania am devenit un singuratic care se aseamănă mult cu un psihopat, așa cum par mulți pe aici. Lumea e mai retrasă, fiecare își vede de viața lui, n-ai voie să dai șut la o minge unde vrei, practic n-ai voie nici să dai un pârț fără cerere, dar ei cred că e viață, că e democrație”.

A fost nevoit să se descurce mult timp singur, mama lui lucra la spital câte 8 ore în 3 schimburi, și cu ajutorul sportului în care și-a găsit refugiul a reușit să devină ce dorea. ”Mi-am spus că nu mă pot transforma într-un robot psihopat care lucrează 8 ore zilnic și vine acasă să bea o bere și să se uite la televizor. Aici, în Germania, dacă nu ai un hobby eu zic că te tâmpești. M-am afundat în sport, pe care de obicei l-am făcut mereu bine, dar la care mereu am rămas amator”, explică românul care are și o licență de instructor de alergare.

Raphael a început să alerge maraton după ce în armată, în 2001, a observat că îi bătea pe toți la marșuri. ”Alergam câte o oră zilnic, iar în 2002 am încercat primul meu maraton, făcut singur. Am mai alergat încă 11, apoi primul maraton oficial a fost la New York, în 2010, unde am terminat în 2.59.34, prima dată sub 3 ore. De fapt, toate maratoanele oficiale le-am terminat sub această barieră”, adaugă alergătorul care spune că deocamdată nu se gândește la ultra: ”Am încercat singur 70km, în 5 ore și 27 de minute, dar am observat că apoi mă dureau genunchii. M-am gândit că nu merită să mă rup acum. Poate peste câțiva ani, când o să termin cu maratonul, o să încerc un 100 km”.A făcut record mondial după 44 de ore de pregătire specifică

Igrișianu se abține să alerge ultramaratoane pe asfalt, dar a început să fugă maratoane în timp ce driblează mingea de baschet. ”Am avut o operație de hernie și am văzut că nu mai pot ajunge la recordurile mele, așa că mi-a venit ideea asta. Am văzut că cele mai bune performanțe erau de 3.04.15 și am zis să încerc și eu să bat acest timp. La începutul lui 2017 am încercat un kilometru driblând mingea de baschet, l-am făcut în 4:11. La final eram dezorientat dar mi-am dat seama că aș putea face asta timp de 42 de kilometri. Ținând cont că am făcut baschet și că puteam face multe șmecherii cu mingea, mi-am zis să mă antrenez 4 luni pentru maratonul de la Dusseldorf. Am făcut în total 44 de ore de pregătire”, explică alergătorul căruia nu-i place să alerge pe munte: ”Dacă ar fi după mine nu ar trebui să existe o diferență de nivel mai mare de 20 de metri”. Antrenamentele pentru o asemenea cursă au anumite obstacole pe care trebuie să le depășești. Povestește Raphael: ”Dacă e frig, îngheață degetele în timp de driblezi, dacă plouă tare, mingea pierde din viteză, dacă bate vântul prea rău, riști să rămâi fără minge. Trebuie să rămâi concentrat non-stop, să vezi ce obstacole urmează și să rămâi în ritm în timp ce le depășești”.

Raphael explică și cum se aleargă un maraton în timp ce driblezi o minge de baschet: ”Trebuie să bați mingea în fața corpului, de pe o mână pe alta, și să ai destul spațiu să poți alerga ca la o fugă normală. Cum mingea e una de la NBA sau FIBA, deci sunt destul de alunecoase, este destul de greu să o controlezi pentru 42 de kilometri. Am văzut pe video că bat mingea de pe stânga pe dreapta și la loc în timp ce fac 3 pași. Ce contează aici este să nu iei mingea cu ambele mâini, dacă vrei, trebuie să te oprești, iar dacă o pierzi trebuie să te întorci la punctul de unde ai scăpat-o și să continui de acolo. Cel mai greu este să te hidratezi, trebuie să continui să driblezi cu o mână și e greu mai ales că după vreo 30 de kilometri nu mai ai putere”.

”Am încercat să-mi iasă din prima un timp de sub 3 ore, dar vântul a bătut foarte tare pe final și observând că nu mai pot face asta când mai aveam vreo 2 kilometri, am lăsat-o o idee mai moale, ba chiar pe ultima sută de metri am început să fac șmecherii pentru galerie și am terminat în 3.00.25. Și așa a fost record mondial recunoscut de Guinness Book, iar orgnizatorii de la Dusseldorf m-au invitat și la anul să încerc să cobor sub 3 ore”, ne spune ardeleanul care după ce a realizat performanța a fost lăudat de prieteni și familie: ”Deja exagerează cu complimentele. E plăcut!”.

Va schimba ceva pentru maratonul-baschet din 2018? ”Am să schimb puțin tactica, o să fac un antrenament tare pe săptămână fără minge ca să-mi mențin viteza, pentru că având «balonul» nu se poate. Timp să-mi fac o strategie mai este. Sper să existe și mai mulți sponsori care să mă ajute. Eu am trăit mereu pentru sport, am dat tot ce aveam pentru maraton, dar cursele astea înseamnă încălțăminte bună, călătorii, cazări, etc. Dacă doriți să mă susțineți vă rog să mă contactați pe pagina mea de Facebook, orice ajutor este binevenit!”, ne spune Igrișianu.

Maratonul se aleargă și cu mingea de fotbal și cu bilele de circ

Indiferent de cum complică parcurgerea unui maraton, pasionații de alergare ”diferită” fug însă destul de repede. Raphael Igrișianu este un exemplu, a fost aproape de un maraton în 3 ore chiar dacă s-a jucat tot timpul cu o minge de baschet. Sunt oameni care fug și în același timp jonglează bile sau măciuci de circ și o fac, la fel, într-un ritm amețitor. Recordul mondial la joggling, așa se cheamă alergatul în timp ce se aruncă în aer bile, este de 2 ore, 50 de minute și 12 secunde, și aparține unui canadian, Michal Kapral. S-a alergat și cu ajutorul unui hulahoop, acel cerc care se poate învârti în jurul taliei, recordul mondial aparținând unei fete, Sasha Kenney, care a parcurs cei 42,195 de kilometri în 5 ore și 5 minute. De driblat, s-a driblat și o minge de fotbal, tot pe distanța unui maraton, danezul Jan La Caille făcând 3 ore, 29 de minute și 55 de secunde. Au fost alergători care au dus maratonul la capăt cu 2 mingii de baschet, Jerry Knox fiind recordmanul acestei ”probe”, după ce a ajuns la final în 4 ore, 10 minute și 44 de secunde.

Aleargă în jur de 500 de kilometri pe lună

Raphael Igrișianu a făcut o perioadă atletism, sprint și săritură în lungime, dar a fost pus odată să alerge și un 3.000 de metri. ”Antrenorii m-au determinat să alerg și fond, mai ales că eu nu prea aveam ce căuta la 100 de metri cu 12:56 cât fugeam atunci”, povestește ardeleanul care aleargă de obicei în Nike: ”Nu contează marca, trebuie ca fiecare să folosească un pantof care i se potrivește”. ”Acum alerg cam 500 de kilometri pe lună, o dată pe zi, ar ajunge și 400, dar eu iubesc mult ceea ce fac. Recordul meu a fost de 736 de kilometri într-o lună, în perioada când făceam și 13 sesiuni de antrenament pe săptămână. Per total, am ajuns la peste 105.000 de kilometri în această viață”, ne spune sportivul care este propriul lui antrenor: ”Am citit și am studiat mult. Nu am vrut să fiu la un club pentru că nu am chef de dictatură. Sunt autodidact, mai întreb câte una alta, mai cer un sfat de la Marius Ionescu, de la German Silva”. Maratonistul apreciează toate tipurile de antrenament, pentru că e bine să schimbi, să nu intri în rutină. ”Este important și pentru corp dar și pentru psihic, pentru că e imposibil să rămâi motivat dacă tot repeți mereu același antrenament. Normal că e mai simplu să faci un fartlek decât niște bucăți, dar până la urmă trebuie făcute toate dacă vrei să ajungi la un alt nivel”, explică Igrișianu care folosește doar 1-2 geluri în timpul unui maraton, iar în loc de ”izotonic” își face un mix cu apă, sare, cofeină și zahăr.Hernia, cea mai mare problemă de sănătate

Raphael Igrișianu aleargă foarte mult, aproape ca un profesionist, și asta normal că se simte. A făcut hernie, a fost și operat în 2015, a avut probleme la tendonul lui Ahile, la genunchi, la șold. ”Chiar dacă nu mai alerg așa de repede ca acum 3 ani îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt în stare să fiu la acest nivel la 37 de ani. Mă antrenez zilnic de 24 de ani, de 20 de ani la un mod profesionist. Nu cred că mai am cum să progresez dar totuși încerc să fac asta cât timp mai simt că pot să «zbor». E important să ai o voință super tare ca să fii în stare să treci de dureri la antrenamentele dure, de teama dinaintea sesiunilor tari, de nervozitatea care te apucă înainte de concursuri și ca să te poți motiva în continuare, să treci de rutină”, spune Raphael.Prietena lui e rusoaică

Prietena lui Raphael este rusoaică din Siberia, emigrând în Germania când avea doar 12 ani. ”Natasha nu gândește ca nemții și chiar dacă lumea se tâmpește un pic când ajunge aici și stă cu nasu pe sus, ea a reușit să rămână modestă și înțelegătoare”, ne spune Igrișianu. Natasha aleargă și ea, mai mult pentru a se întreține: ”Nu prea îi plăcea dar i-am dat de înțeles că după 30 de ani femeile se umflă un pic și dacă nu facem mișcare nu ne vom simți bine și nici nu o să trăim sănătoși. Aleargă de 2 ori pe săptămână, a făcut chiar și un semimaraton”.

Își spune ”Don Marathon”

Raphael Igrișianu își spune ”Don Marathon”, transformând această ”poreclă” în marca lui ”înregistrată”. ”Între 2002 și 2007 am scris peste 187 de piese de hip-hop pe care le-am și înregistrat, atunci îmi plăcea foarte mult Tupac care își spunea Don Makaveli. Așa că am împrumutat și eu acest Don, care are multe sensuri, și, în plus, sună și bine în combinație cu maraton”, explică neamțul continuând: ”Acest nume spune că sunt un ambasador al maratonului. Am făcut peste 60 de maratoane, am fost și primul român la categoria 35-40 de ani, am fost peste 98,83% din maratoniștii din lume, deci cred că acea poreclă a fost bine aleasă. Și lecțiile pe care le dau ca antrenor le dau în numele Don Marathon Running”. Legătura strânsă dintre maraton și Igrișianu se vede și pe site-ul lui oficial, pe donmarathon.de.tl. Vizitați-l!

foto: Arhivă personală Raphael Igrișianu, hooping.org, thejoggler.com, marathondribler.com