Paul Pepene, de două ori câștigător la Retezat SkyRace, în 2013 și în 2016, pentru a treia oară participant la Jocurile Olimpice de Iarnă, a reușit în Coreea de Sud cea mai bună clasare a sa la o asemenea competiție, locul 24 la schiatlon.

Paul Pepene / foto: fisheye.roPaul Pepene (29 de ani) a încheiat pe poziția a 24-a cursa de schiatlon, 30 de kilometri (15 km clasic + 15 km liber), din cadrul Jocurilor Olimpice de la PyeongChang, la capătul unei curse istovitoare, desfășurată pe o temperatură de minus 11 grade Celsius. Reprezentantul României, aflat la cea de a treia sa participare la JO de iarnă, s-a clasat pe locul 24, cel mai bun rezultat obținut la această competiție. A plecat de pe poziția 43, a avut unele probleme pe prima parte, cea de clasic, dar și-a mai revenit în partea a doua, unde a intrat după ce a avut cel mai rapid schimb la ”pit stop” dintre toți concurenții (26,4 secunde). ”A fost greu în primele ture, pentru că s-a răsfirat plutonul. A bătut rău vântul, au fost și multe căzături, iar eu am rămas într-un grup mai mic. Când bate vântul din față, cu cât e grupul mai mic, cu atât e mai greu de avansat. Am simțit gerul destul de tare. Schiurile au alunecat foarte bine și vreau să mulțumesc staffului tehnic pentru acest lucru. Per ansamblu, pot spune că sunt mulțumit în proporție de 70%, mai ales că am lăsat în urmă nume mari. Mi-aș fi dorit o clasare între primii 15, dar sper ca în următoarele curse să fie mai bine”, a declarat Paul Pepene pentru cosr.ro. El mai este înscris la 15 km liber pe 16 februarie, în proba pe echipe alături de Alin Cioanca, pe 21 februarie, și la mass-start 50 de km clasic.

Cornel Puchianu, foto: cosr.roAltfel, cei patru biatloniști români care au luat startul în proba de 10 kilometri sprint la PyeonChang 2018 s-au clasat în partea a doua a ierarhiei finale. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Cornel Puchianu – 60 (timp 25:52,7 / 1 tur de penalizare), poziție care îi asigură prezența în proba de 12,5 km urmărire. Ceilalți trei au încheiat proba astfel: Remus Faur – locul 68 (26:03,3 / 1), Gheorghe Pop – locul 86 (28:04,4 / 5), Petru Marius Ungureanu – locul 86 (28:59,1 / 4). Cursa de sprint s-a desfășurat pe un ger teribil, la startul probei, termometrele arătau minus 12 grade Celsius, dar din cauza vântului, disconfortul termic a fost mult mai pronunțat. ”O cursă foarte grea, și din cauza vântului, și din cauza gerului. Sunt și un pic răcit, iar de trei zile am stat pe medicamente. Am resimțit problemele mai ales pe ultima parte a probei, parcă nu aveam suflu. Pot să spun că sunt mulțumit de tragere, unde am ratat un singur foc, dar nu a mers alergarea. O singură dată am mai alergat pe un frig atât de puternic, în 2013, dar de atunci nu mi s-a mai întâmplat. Am avut mănuși groase, nu au fost probleme la mâini, dar am simțit la față și la respirație”, a declarat Cornel Puchianu pentru cosr.ro. (foto: cosr.ro)