Doina Melinte, fost secretar de stat la MTS, fost ”vice” FRA, membru COSR și vicepreședinte Agenția Națională Anti-Doping, este dublă medaliată olimpică, la Los Angeles, în 1984, luând ”aurul” la 800 de metri și ”argintul” la 1.500 de metri.

4run.ro: Avem 12 alergători la Rio. La ce să ne așteptăm?
Doina Melinte: Le doresc succes, să facă recorduri personale. Trebuie să se acomodeze cu atmosfera de la Rio, cu condițiile și să dea tot ce e mai bun din ei la curse. Să dea Dumnezeu să intre cineva în finală, însă nu cred că se va întâmpla asta. Este rușinos că s-a ajuns să ne gândim că doar atât putem, dar ăsta este adevărul. Fetele, la 800 de metri, nu cred că trec nici în semifinale. Îmi pare rău, dar atât se poate acum. Noi, când mergeam la Jocurile Olimpice, eram alese doar cele care puteam să luăm medalii, pentru că barem aveam mai multe.

Ați alergat în Brazilia? Sunt condițiile de speriat?
Am concurat acolo și sunt condiții mai speciale, dar astea sunt scuze. Toți au aceleași condiții, nu doar unii.

Cum a fost în 1984, la Los Angeles?
Am plecat de acasă cu dorința de a fi campioană olimpică. Am concurat abia în ultima săptămână. Eram acolo de mai bine de o lună și eram disperată pentru că în fiecare zi se luau medalii și mă tot întrebam când va fi și rândul meu, dacă va veni și rândul meu.

melinte-campioana-olimpica-1984Cine credeți că vor fi cei mai buni atleți la Rio și ce finale vor fi mai disputate?
Dibaba și Bolt sunt atelții care vor face spectacol. Curse tari vor fi 100 de metri și 400 de metri – băieți și 200 m – fete.

Doina Melinte a deținut până în februarie cea mai bună performanță mondială pe distanța de o milă. Ce a declarat fosta atletă despre pierderea recordului, puteți citi aici!

De ce nu se mai ralizează performanțele din trecut?
Nu mai muncesc cum o făceam noi. Trebuie respectat antrenamentul, făcut tot ce trebuie, respectată refacerea, odihna. Trebuie să te preocupe persoana ta și perfromanța, să faci multe sacrificii. E inadmisibil să stai atât timp la lot și să mergi atât de prost. Poate spune lumea că sunt nostaligică, dar atunci era o altă generație, eram o echipă, era altceva. Eu când am făcut sport, am făcut sport!

Ați concurat împotriva Fiței Lovin la 800 de metri și cu Maricica Puică la 1.500 de metri. E greu să te întreci cu propriile colege?
Eram prietene până la concurs, acolo era care pe care. Adversare doar pe stadion, și uneori la antrenamente. Îmi aduc aminte la un concurs din Elveția, unde am alergat cu Fița Lovin. Ea dăduse cu puțin timp înainte o verificare pe 600 de metri care mie nu îmi spunea nimic. La cursă însă, mă băteam cu o cehoiacă, apare Fița și trece pe lângă noi de nici n-am văzut-o. 🙂

Medaliate la Jocurile Olimpice, foto: 4run.ro

Mai alergați în timpul liber?
Nu mai alerg deloc. De când m-am lăsat nu am mai făcut-o, decât dacă am fost ”forțată”, ”obligată”, așa cum a fost la alergarea de 1 kilometru a lui Ilie Floroiu când a sărbătorit 35 de ani de la recordurile pe 5.000 și pe 10.000 de metri. Când eram atletă ajungeam și la 550 de kilometri pe lună.

Sunteți vice-președinte ANAD? Ce părere aveți despre cazurile ”Meldonium”?
A fost dureros, pentru sportivi vorbesc. Totul a plecat de la Agenția Mondială Anti-Doping care a monitorizat această substanță în 2015. Ar fi trebuit să știe înainte de a-l interzice perioada de excreție, durata exactă de ieșire din organism. Nu se mai ajungea aici. (foto: sporting-heores.net)

Doina Melinte

  • Aur JO, 800m – 1.57:60 (1984)
  • Argint JO, 1500m – 4.03:76 (1984)
  • Bronz CM, 1500m – 3.59:27 (1987)
  • Aur CM Sală (2), 1500m – 4.05:68 (1987) & 4.04:79 (1989)
  • Bronz CE, 1500m – 4.02:44 (1986)
  • Aur CE Sală (3), 1.500m – 4.02:54 (1985), 4.05:77 (1988) & 4.09:73 (1990)
  • Argint CE Sală (2), 800m – 2.00:39 (1982) & 1.59:89 (1984)
  • Bronz CE Sală, 1500m – 4.06:92