În topul celor mai bine plătiți sportivi din 2016 cu greu și-a făcut loc și un atlet. Usain Bolt ocupă locul 32, după ce a câștigat în acest an 32,5 milioane de dolari.

Un singur atlet apare în topul Forbes al celor mai bine plătiți sportivi din 2016. Într-un clasament dominat de fotbaliști, baschetbaliști, fotbaliști americani și tenismani, Usain Bolt, triplu medaliat la Rio, a reușit să ajungă pe locul 32, cu un câștig de 32,5 milioane de dolari, doar 2,5 milioane de dolari reprezentând salariu și/sau premii. Restul, 30 de milioane de dolari, a fost câștigat din contractele de publicitate. Top cinci este format din Cristiano Ronaldo (88 milioane dolari), Lionel Messi (81,4 milioane dolari), LeBron James (77,2 milioane dolari), Roger Federer (67,8 milioane dolari) și Kevin Durant (56,2 milioane dolari). Cel mai tânăr cel mai bine plătit sportiv este Jordan Spieth care a câștigat din golf, la doar 23 de ani, 52,8 milioane de dolari.