Lumea a fost misogină, poate încă mai este! În unele locuri sigur mai este! Nu a trecut foarte mult timp de când femeile au reușit să alerge oficial un maraton mare, una dintre ele a făcut istorie participând chiar dacă era interzis, iar primul maraton olimpic pentru fete a avut loc de-abia în 1984!

Se spunea că interzicerea femeilor să participe la maraton le-ar face bine, pentru că dacă ar fi fost lăsate să alerge, picioarele le-ar fi crescut foarte mult în lungime, le-ar fi apărut mustață și păr pe piept și uterul le-ar fi căzut! Da, acestea erau motivele, năucitoare, pentru care la majoritatea competițiilor de maraton femeile nu aveau acces. Asta după ce, mulți ani, nici măcar la curse oficiale mai mari de 1.500 de metri nu avea posibilitatea să participe.

Apariții, foarte rare, ale unor femei la startul sau finișul unor curse de maraton au avut loc încă din 1896, de când a fost propusă distanța pentru prima cursă, cea de la prima ediție a Jocurilor Olimpice. Fata care alerga acest pre-maraton se numea Stamatis Rovithi! La scurt timp, la startul cursei oficiale se prezenta Melpomen, femeia care a crezut că poată să se bată cu băieții într-o cursă de anduranță. Nu a fost acceptată, bineînțeles, dar a pornit pe traseu ca un adevărat ”bandit runner” al zilelor noastre. A depășit câțiva dintre bărbați, picați ca muștele din cauza efortului, și a ajuns în aproximativ 4 ore și jumătate la intrarea în stadion, unde i s-a barat accesul. S-a enervat și a alergat în jurul arenei! Au trebui să treacă aproape 100 de ani de atunci până la apariția unui maraton olimpic la care să participe și femei!

Prima femeie care a și avut un timp oficial la un maraton a fost Violet Piercy, din Marea Britanie, care a terminat o cursă în 1926 după 3 ore, 40 de minute și 22 de secunde. Timp care a fost bătut în 1963, asta și pentru că rar se întâmpla să existe o femeie la start, de Merry Lopper, 3.37.07.Era perioada în care cel mai mare maraton din lume era fără îndoială cel de la Boston. Cursă interzisă femeilor până în 1972! Asta nu le-a oprit însă să încerce să spargă această ”barieră” tâmpită. În 1966, Roberta Gibb l-a alergat ca un ”bandit runner”, după ce a așteptat startul stând ascunsă în niște boscheți din zonă. Timp, neoficial bineînțeles, 3.21.25. De ce a ales să fugă? Pentru că la înscriere, în scrisoarea de respingere, i s-a scris că femeile nu sunt capabile să o facă! Oficial, fără să-și desconspire întreg numele, prima femeie care a terminat Maratonul Boston a fost K.V. Switzer, K de la Kathrine, concurentul cu numărul 261. Oficialii cursei din 1967 au realizat că e femeie aproape de final, unul a încercat să o scoată din pluton și să-i ia numărul, dar a fost protejată de prietenul ei. A fost scânteia care a adus schimbarea regulilor arhaice și injuste. ”După cursă am fost descalificată, exclusă din federație pentru că am alergat alături de bărbați, pentru că am alergat mai mult de o milă, limita pentru femei, pentru că am intrat ilegal în cursă, chiar dacă nu este așa. Bărbații care au alergat în jurul meu mă susțineau, femei de pe margine îmi spunea să alerg și pentru ele, dar au fost și oameni care strigau că locul meu este la cratiță”, declara Kathrine.

În 1971, Adrienne Beames devenea prima femeie care alerga mai repede de 3 ore un maraton, 2.46.30. În 1973, primul maraton doar pentru fete avea loc pentru prima dată în Germania. Cel mai greu lucru de schimbat au fost însă deciziile organizatorilor Jocurilor Olimpice, CIO ajunsese să se dovedească cea mai învechită instituție sportivă din lume. Era o perioadă în care femeile alergau maximum 1.500 de metri la Jocuri. Cu mult efort, s-a ajuns ca la ediția de la Los Angeles, din 1984, atât maratonul cât și proba de 3.000 de metri să fie introduse în programul pentru femei, ultima rămând în calendar doar pentru 3 ediții.

România a votat în favoarea maratonului olimpic pentru femei

Decizia introducerii acestei probe în programul olimpic a fost luată în 1981 cu ocazia unui comitet executiv al CIO, din care făceau parte 9 membri, din care opt erau prezenți: URSS, România, Panama, Spania, Japonia, India, Noua Zeelandă și Belgia. Cine s-a opus? URSS! Cursa a fost spectaculoasă, podiumul fiind alcătuit din americanca Joan Benoit (2.24.52), norvegianca Grete Waitz (2.26.18) și portugheza Rosa Mota (2.26.57). Joan, acum la 61 de ani, a fost o super alergătoare. Încă mai deține cel mai rapid timp american la Jocurile Olimpice și la maratonul Chicago, a avut recordul american pe 42,195 km, iar ”cronometrul” ei de la Boston, a rămas primul timp pentru 28 de ani. România și-a pus și ea amprenta asupra maratonului olimpic, după cursa fenomenală făcută de Constantina Diță, în 2008, la Beijing. A câștigat după 2 ore, 26 de minute și 44 de secunde. O altă mare fondistă româncă, campionă mondială a probei, a fost și Lidia Șimon, care are o medalie de argint la Jocurile Olimpice din 2000, de la Sydney, cursă terminată după 2.23.22. Altfel, la cel mai important maraton din România, Maratonul București, numărul femeilor apărute la start se mărește de la an la an, ca de altfel și al celor care termină cursa, în 2017, 155 de fete au ajuns la finiș în mai puțin de 6 ore, timpul limită al concursului.