Maratonul se aleargă și pe suprafețe deosebite. Sub pământ, pe apă sau în spațiul interplanetar, trei zone mai puțin accesibile pentru a alerga un maraton! Cu toate astea, omul a găsit de cuvință că trebuie să fugă și acolo, în întunericul profund, în lipsa gravitației sau legănat de hula valurilor create de vânt.

Articol apărut și în prima ediție a ziarului 4run.ro Offline

Suprafața pământului a fost cucerită de mult. S-a alergat pe asfalt, sfidând aerului irespirabil al urbelor contemporane; pe nisip, la adierea brizei sărate care ”ascunde” căldura soarelui; pe potecile pământii din păduri, acompaniat de sunete jucăușe de păsări care străpung foșnetul; sau pe cărările pietroase de la munte, la întrecere cu norii pufoși care străbat liber cerul. S-au construit piste din tartan pentru a se zdrobi recorduri și mașinării pentru a alerga înăuntru când la exterior condițiile climaterice se opun.

Alergătorii nu au fost nevoiți să-și sape traseele pe care să alerge cei 42 de kilometri și 195 de metri de sub pământ ca o cârtiță ce avansează oarbă prin întuneric sau ca un popândău din Măcin nevoit să se pună la adăpost din cauza prădătorilor înaripați. Au folosit peșteri, caverne, mine, crame, tuneluri și canalizări. Chiar și în condițiile în care traseul era foarte scurt și necesita parcurgerea lui de foarte multe ori, au găsit modalități de a aduna kilometrii necesari. Doi spanioli au intrat în canalizarea orașului Bilbao, la 30 de metri sub pământ, au găsit un loc drept de numai 70 de metri lungime și l-au făcut de aproape 576 de ori. 70 de metri dus, 70 de metri întors, 70 de metri dus, 70 de metri întors, și tot așa, trecând de durerile de articulații, glezne, șolduri sau genunchi, cauzate de întoarcerile strânse.

Două maratoane, în afara Pământului

Când ești staționat pe o navă care orbitează în jurul Terrei cu viteze amețitoare, în condiții de gravitație zero care te face să te miști plutind fără efort, ești obligat să faci exerciții fizice zilnic. Și cum să ridici greutăți nu are rost, trebuie să te obosești pe banda de alergare sau pe bicicleta staționară, ambele speciale, făcute pentru condițiile din spațiu. Dar tocmai pentru că trebuie să porți un harnașament care să te țină ”blocat” pe banda de alergare, parcurgerea unor distanțe mari poate fi dificilă. Cu toate astea maratoane în spațiu au fost făcute, ultimul efectuat de un englez, Tim Peake, la bordul Stației Spațiale Internaționale în același timp cât la sol avea loc maratonul de la Londra. Legat de mașinărie cu ajutorul mai multor corzi, uitându-se în direct pe un monitor la competiția din capitala Marii Britanii, astronautul a terminat de făcut cei 42,195 km în 3.35.21. A fost al doilea maraton din afara Pământului, primul fiind realizat de o americancă, în 2007.

Și totuși se poate alerga pe apă

Pe apă știm toți că nu se poate fugi! A încercat un călugăr shaolin, a reușit să parcurgă 125 de metri, dar nu a fost un nou Isus pentru că a pășit de fapt pe niște placaje subțiri care pluteau pe apă. Dar se poate alerga când e înghețată sau pe un vapor! Se pare că un englez a fost cel care a făcut primul maraton pe o ambarcațiune. S-a îmbarcat pe Grand Princess, într-o croazieră, și a făcut maratonul înconjurând de peste 80 de ori puntea principală. Cea mai apropiată ”formă” de alergare pe apă, lichidă bineînțeles, a încercat-o un american. În interiorul unei ”roți de hamster”, uriașă și modificată, bine izolată pentru a nu se inunda, ”sportivul” a reușit să parcurgă un maraton pe ocean apelând însă, pentru că era epuizat, la paza de coastă pentru a fi readus pe uscat. Gheața poate face posibilă alergarea pe apă, în stare solidă putând susține greutăți impresionante. Printre cele mai cunoscute maratoane de acest fel este cel de la Polul Nord, unde se parcurge o buclă de 4,22 kilometri de 10 ori, în condiții de iarnă, competiție la care au participat și români.

Ce ar presupune o alergare pe Lună?

Oamenii au ajuns pe Lună, dar încă nu au încercat să și alerge un maraton acolo. Putem însă să ne imaginăm cum ar arăta unul, mai exact cum ar arăta alergarea în condițiile speciale de pe satelitul nocturn al Pământului. Greutatea pe Lună este cu aproximativ 83% mai mică decât pe Terra, iar rezistența ”aerului” este și ea mai mică, cele două caracteristici ducând și la o reducere a forței de frecare cu suprafața de alergat. Din cauza acestor caracteristici, alergatul ar semăna cu niște salturi de câțiva metri, contactul cu solul ar fi redus iar durata de accelerare ar fi mai mare decât în condiții pământene.

Cum a fost făcut un maraton pe Marte?Normal că nu a fost realizat de oameni, dar nici de marțieni, existența acestora nefiind demonstrată. Totuși, oamenii au trimis pe Marte o mașinuță-cercetător, un ”autoturism” care să studieze Planeta Roșie. A fost planificat să rămână în viață în jurul a trei luni, dar Opportunnity, numele vehiculului spațial, s-a încăpățânat, a depășit 13 ani, ba mai mult, rezistând condițiior vitrege, pe 2015 ajunsese la o distanță parcursă de 42,195 km. Realizarea lui a fost punctată imediat de cercetătorii de pe Pământ, una din văile pe care acesta a ”alergat-o” fiind denumită ”Maraton”. Fotografii: ESA/Claus Vogl/Dylan O’Donnell (esa.int), runwithreza.org, North Pole Marathon – Facebook, deia.com, NASA (mars.nasa.gov).