Reanalizarea probelor de la Jocurile Olimpice Londra (2012) arată că un număr impresionant de sportivi din fostul bloc sovietic au participat la evenimentul din Anglia dopați. Ultimul lot cuprinde 12 nume, printre ei doi basarabeni dar și campioana olimpică la obstacole, Zaripova (a alergat în aceași serie cu Ancuța Bobocel).

Ultimul lot de sportivi depistați pozitiv după reanalizarea probelor de la Londra provin toți din fostul bloc sovietic. Printre cei doisprezece, și doi halterofili din Basarabia, Cristina Iovu și Anatoli Ciricu, dar și campioana olimpică de la 3.000 de metri obstacole, rusoaica care era deja suspendată și pierduse medalia de aur din 2012 din cauza neregulilor din pașaportul biologic, Yuliya Zaripova.

Ancuța Bobocel este una din cele cinci finaliste Romanian Running Awards, premiile 4run.ro energizate de GoldNutrition, la categoria ”Fond”. Puteți alege cea mai bună fondistă din România, ca de altfel și pe cei mai buni sportivi de la celelalte categorii – sprint, semifond, maraton, alergare montană, ultramaraton, triatlon, orientare – începând cu 5 decembrie. De asemenea, în această perioadă vom efectua și două trageri la sorți în care vom acorda cititorilor 4run.ro ”kit-uri de cursă” de la GoldNutrition.
Ancuța Bobocel / Foto: Marian Burlacu

Ancuța Bobocel / Foto: Marian Burlacu

Ca și în 2008, când Cristina Casandra s-a luptat cu sportive descoperite că s-au dopat abia în 2016 (citește articolul aici), și în 2012 am avut o sportivă care a avut de suferit din aceeași cauză. Ancuța Bobocel a alergat în seria a treia, ”împărțind” pista și cu Yuliya Zaripova. Rusoaica a terminat a doua cu 9.25:68 și a ajuns în ultimul act, iar olteanca prima sub linie, ratând calificarea, cu 9.31:06. În finala de la Londra, după ce a alergat în calificări în seria a doua, a ajuns și atleta Marta Dominguez, 9.29:71, și ea suspendată apoi pentru dopaj. Ancuța Bobocel a participat la trei ediții de Jocuri Olimpice, încercând mereu să ajungă în finală, cel mai aproape fiind în 2012. N-a reușit însă, o parte a adversarelor jucând murdar. ”Mă pot lăuda că sunt finalistă olimpică dacă cele două au fost prinse? Cu ce m-ar încălzi? Ele fiind dopate s-au bucurat de acea emoție. Este egal cu zero că abia acum au fost depistate”, a comentat sportiva antrenată de Marin Istrate.