Nicolae Soare

Cum a arătat un antrenament de-al lui Soare înainte de Europene

4run.ro a fost la Poiana Brașov pentru a-l urmări pe Nicolae Soare în timpul unei sesiuni de pregătire, ”bucăți” de o mie de metri făcute înainte de Campionatul European de Atletism.

Nicolae Soare a petrecut mult timp în acest an la Piatra Arsă, la 2.000 de metri, de câteva ori însă coborând la altitudini mai mici pentru antrenamente de viteză, într-una din zile, înainte de Campionatul Național, acolo unde a câștigat titlurile la 5.000 și la 10.000 de metri, fiind la pista de atletism de la Poiana Brașov, pentru mai multe ”bucăți” de 1.000 de metri. Baza de la poalele Postăvarului era plină de atleți, Cristina Simion, Roxana Bîrcă, Cosmin Trofin, Rareș Mikloș sau Marian Coman fiind printre cei prezenți.

Cristina AlexeDupă o scurtă încălzire, Soare a renunțat la adidași pentru niște ”cuie”, ale căror crampoane au fost schimbate înainte. ”Erau tocite”, ne-a spus antrenoarea Cristina Alexe.

În timp ce Soare verifica ”strânsoarea” crampoanelor, antrenoarea îi transmitea că nu e foarte interesată de durata pauzelor dintre bucăți. ”Asta nu e bine. Știi de ce nu e bine să ți să spună că poți lua pauze mai lungi? Pentru că asta înseamnă că trebuie să alergi bucățile foarte tare”, ne zice Soare râzând.

  • ”Începi prima bucată cu 2.45”, îi spune Alexe.
  • ”Cu 2.45? Eu mă gândeam să fie prima pe la 2.50”, zice Soare.
  • ”Ce, tu mai ești la juniori să începi cu 2.50?”, îi răspunde Alexe.

Nicolae SoareBucățile ”curgeau”… una, două, trei, patru… ”Sunt pe la 2.45, 2.43, 2.42”, ne ține la curent antrenoarea, continuând: ”La respirație are ceva mici probleme, și asta pentru că am coborât de la 2.000 de metri. În rest, e foarte bine”. După 7 bucăți, a 8-a, ultima avută în plan, a fost tranformată în 2 de 500 de metri, ceva mai tari, la 2.34 pe mie.

Nicolae Soare aleargă azi la Campionatul European de Atletism, de la 21.20.

Rezultate 6-7 august, Campionatul European de Atletism

400m

  • Robert Parge, 45:99, s-a calificat în semifinală

400mg

  • Sanda Belgyan, 56:68 PB, s-a calificat în semifinală

100m

  • Ionuț Neagoe, 10:56, nu s-a calificat în semifinală
  • Ioan Melnicescu, 10:88, nu s-a calificat în semifinală

50km marș, FINALA

  • Narcis Mihăilă % Florin Stirbu, DNF

Disc

  • Alin Firfirică, 64.79m, s-a calificat în finală

Greutate

  • Andrei Gag, 19.26m, nu s-a calificat în finală

Lungime

  • Cristian Staicu, 7.52m, nu s-a calificat în finală