Cristina Casandra, foto: all-atheltics.com

Cristina Casandra, pe locul 4 la JO de la Beijing!

Atleta rusă Ekaterina Volkova, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing la 3.000 de metri obstacole, și campioană mondială în 2007, va pierde medalia pentru că la reanalizarea eșantioanelor s-a descoperit că folosise produse dopante. Substanța? Dehidroclormetiltestosteron (turinabol)! Pe locul cinci în acea finală de la Beijing, Cristina Casandra va mai urca o poziție, până pe 4.

Ekaterina Volkova va pierde medalia de bronz pe care a câștigat-o în 2008 la Jocurile Olimpice de la Beijing, a terminat cursa de 3.000 de metri obstacole în 9.07:64, după ce s-a demonstrat la opt ani distanță, după reanalizarea eșantioanelor prelevate în acea perioadă, că era dopată cu dehidroclormetiltestosteron (turinabol)! Cristina Casandra a avut mult de furcă cu rusoaica Volkova, atât la Beijing când și cu un an înainte, la Campionatul Mondial de Atletism de la Osaka. În 2007, a terminat pe 6, după ce a alergat 9.29:63, podiumul fiind ocupat de Ekaterina Volkova (9.06:57), Tatyana Petrova (Rusia, 9.09:19) și kenyanca Eunice Jepkorir (9.20:09). În China, Casandra a trecut linia de finiș pe locul cinci, după 3 rusoaice și o kenyancă.

Finala Olimpică 3.000m obst, top 5

  1. Gulnara Galkina, 8.58:81 (atunci record mondial)
  2. Eunice Jepkorir, 9.07:41
  3. Ekaterina Volkova, 9.07:64
  4. Tatyana Petrova, 9.12:33
  5. Cristina Casandra, 9.16:85 (record național)

Volkova nu este singura atletă care a fost depistată pozitiv după 8 ani. Alături de ea, apare și Josephine Onyia (garduri, Spania) și Wilfredo Martinex (lungime, Cuba). Onyia, care este în acest moment suspendată pe viață, după ce stătuse inițial pe bară doi ani, a fost depistată pozitiv cu metilhexanamină. La Beijing, a ajuns în semifinale la 100m garduri, alergând record național pentru Spania.

Rita Jeptoo, încă doi ani suspendată

De trei ori câștigătoare a maratonului Boston, Rita Jeptoo era aproape de a reveni pe șosea, după ce stătuse aproape 2 ani departe de competiții din cauza unei suspendări pentru EPO. După ce IAAAF a făcut apel, suspendarea ei a mai fost mărită cu încă doi ani, lucru care ar putea însemna și final de carieră pentru alergătoarea de 35 de ani.