Din ce în ce mai mulți fug maraton din ce în ce mai repede. Maratoniștii au o velocitate mai mare decât acum câțiva ani. Datele arată că cu timpul cu care ajungeai mai demult pe locul 100, acum de abia prinzi top 200.

Articol apărut și în prima ediție a ziarului 4run.ro Offline

Cursele de maraton din România au la start din ce în ce mai mulți alergători, din ce în ce mai multe persoane doresc să termine cât mai repede distanța de 42,195 de kilometri. Media vitezelor de parcurgere are tendința să scadă odată cu creșterea numărului participanților, dar în același timp, cei pasionați, cei care se antrenează cu ardoare pentru că încearcă an de an să realizeze recorduri personale, tind să alerge din ce în ce mai repede. În ce privește ”cronometrele” înregistrate de profesioniști situația stă altfel, evoluția nu este tot timpul pe un trend ascendent, asta din cauza faptul că timpii înregistrați sunt foarte buni și nu pot fi bătuți ușor, evoluția atleților depinzând și de forma din timpul cursei, de existența ”iepurilor”, dar și dacă premiul pentru un nou record este destul de mare pentru a merita efortul depus.

Tendința de creștere a vitezei alergătorilor din prima parte a clasamentului se vede prin compararea datelor de la cele mai mari maratoane de șosea din țară, Maratonul București și Maratonul Cluj-Napoca. De exemplu, dacă în 2012, la București, după 3.43.09 te clasai pe locul 100 masculin, în 2016, cu aceeași performanță ajungeai pe poziția 158 (vezi tabel). La fete, 5.02.02 însemna locul 50 în 2012 și doar poziția 106 în 2016. La Cluj, pentru locul 50 s-a alergat în 2011 cu 3.49.13, iar în 2017, cu același timp s-a ajuns pe locul 135. Tot în Ardeal, în clasamentul feminin, cu timpul locului 10 din 2011 (doar 10 fete au ajuns la finiș), 4.56.00, în 2017, s-a terminat pe locul 48.

Date Maratonul București

An maraton Sex Loc I Loc 100 / Loc 50 Număr finișeri
2012 Masculin 2.15.19 3.43.09 468
Feminin 2.38.09 5.02.02 66
2013 Masculin 2.14.05 3.30.13 576
Feminin 2.37.28 4.36.26 79
2014 Masculin 2.13.37 3.31.26 596
Feminin 2.41.24 4.41.35 108
2015 Masculin 2.13.16 3.31.55 756
Feminin 2.48.52 4.20.55 135
2016 Masculin 2.15.05 3.28.40 778
Feminin 2.40.33 4.18.25 148