Cum faci un copil să practice alergarea, mai bine spus forma aia a ei care este aproape atletism. Și cum îl faci să nu o urască.

Să captezi atenția copiilor spre alergare poate fi pe cât de simplu pe atât de complicat de realizat. S-ar putea ca tot ce îi place la acest sport pe care îl descoperă să fie ceea ce îl va face să se îndepărteze de el. Când distracția se transformă în durere, când plăcerea se schimbă în plictiseală, când ceea ce ar trebui să fie sănătos îl poate duce pe holurile spitalelor, atunci limitele au fost duse prea departe, presiunea a fost prea mare. Părintele trebuie să nu fi uitat ce înseamnă copilărie, vârsta la care joaca este mai importantă decât performanța și fericirea mai presus decât orice diplomă.

Ce ar putea să determine un copil să alerge

Ne referim la alergarea propriu-zisă, ca un antrenament sau cursă, și nu ca parte a unui joc (în parc, la școală etc). Ce ar putea motiva un copil să se apuce de alergat? Poate primul și cel mai important motiv este faptul că și părinții sau prietenii o fac. Pot fi atrași și de faptul că pot primi tricouri frumoase, uneori tehnice, că li se dă un bidon de hidratare mai special, că ajung la concursuri unde se întrec cu copii mai mari, că primesc dulciuri la finalul curselor, că sunt duși de părinți la un restaurant frumos după ce au trecut linia de finiș, dar mai mult ca sigur se vor plictisi repede de toate astea. Cea mai importantă ”agățătoare” este însă distracția, timpul petrecut alături de alți copii. E mai ușor astfel să se apuce și chiar să și se țină de acest sport dacă descoperă că nu este o corvoadă, că nu există un program strict, că nu e ceva ce trebuie făcut doar pentru că e obligat.

Runfest Cernica

  • Distracția! Acolo unde există ”fun”, copiii vor striga prezent în gura mare! 🙂 Și, mai mult ca sigur, un program cu speciale, exerciții de încălzire, alergări măsurate și cronometrate nu înseamnă ”fun”, indiferent de cum și de cine face asta! În schimb, o alergare în costume, ca la un bal mascat, o ștafetă ținând în mână un pahar cu apă sau, de ce nu, o leapșa, e cu totul altceva. Dacă toată lumea râde și zâmbește, atunci lucrul e bine-făcut!
  • Prietenia! Acolo unde îi sunt amicii și amicele, acolo vrea și el sau ea să fie. Sentimentul de apartenență la un grup este poate un motiv de a alerga la fel de important ca și distracția. Împreună, copiii se simt mai confortabil, mai siguri, gata de fugă!
  • Dorința! Dacă ”lăstarii” voștri vor fi atrași de alergare atunci trebuie să fie decizia lor. Asta presupune ca să nu fie împinși, forțați, aruncați cu capul înainte spre alergare, ci să li se creeze oportunități ca ei să descopere singuri frumusețea acestui sport.
  • Stimulentele! Nu, nu este vorba de batoane sau geluri energizante, aceste produse nu sunt indicate, ci despre ce trebuie să-i dai ”juniorului” pentru ca el să se țină de alergare, să nu se plictisească. Orice produs poate fi un motivator foarte bun, dar trebuie ca el să fie acordat ținând cont de câteva lucruri: copilul trebuie să-l merite, să nu muncească ca un sclav pe plantație pentru el și să nu fie acordat prea des pentru că, oricât de dorit ar fi, într-un final își pierde valoarea tocmai din această cauză.
  • Unicitatea! Atleții sunt de înțeles, s-au învățat să alerge zi de zi în cerc, pe pistă, sau să iasă la un tempo în fiecare dimineață pe același drum, dar un copil nu rezistă la o activitate repetitivă. E plictisitor! Din cauza asta, pentru a nu-și pierde interesul, e nevoie ca de fiecare dată să se întâmple ceva nou.
  • Exemplele! Cât timp copilul se distrează alergând, o prezentare din altă perspectivă a acestei activități, cursele de atletism, ar trebui să apară în programul lui. Așa cum e dus la un film, la ultimul Star Wars, la fel de bine poate să stea în tribune să urmărească un campionat național, de seniori sau de juniori nu contează, va putea ”simâi” performanța și va putea găsi modele de urmat.

Ce distanțe ar trebui alergate, în funcție de vârstă

Există niște principii generale despre anumite distanțe care ar fi indicate să fie alergate în funcție de vârsta fiecăruia, dar trebuie să se țină cont de faptul că fiecare copil este diferit, deci poate sau nu urma aceste tipare. Până la 5 ani se aleargă maxim 800 de metri, între 5-8 ani se poate ajunge la 1-3 kilometri, în jur de 12 ani se poate merge până la 5 km, semimaratonul se poate face după 16 ani, iar maratonul după 18 ani, chiar și mai târziu dacă se poate. Chiar dacă au fost cazuri de copii care au alergat distanțe de-a dreptul năucitoare, de exemplu Miguel Vivaldo a fugit 161 de kilometri în mai puțin de 24 de ore pe când avea doar 13 ani, iar Budhia Singh a alergat un maraton la vârsta de 3 ani, majoritatea specialiștilor cred că implicarea copiilor în curse lungi și foarte lungi ar trebui interzisă. ”Tebuie înțeles că ei nu sunt niște mici adulți, au o conformație diferită, un organism care funcționează altfel. Față de cei mari, copiii pierd mai multă căldură când afară e frig și se încălzesc mai repede pe caniculă. Oasele lor, fiind în creștere, se dezvoltă mai repede decât tendoanele și asta afectează flexibilitatea și îi predispune mai mult la accidentări. În plus, au o lungime a pasului mică deci, atunci când aleargă, lovesc de mai multe ori asfaltul decât un adult. Și motivele pot continua!”, explică medicii.

UNIQA Asigurări Bucharest 10k& FAMILY RUN deschide sezonul evenimentelor de alergare din acest an lansând provocarea de a petrece o zi în aer liber alături de cei dragi și de a alerga împreună, în paralel cu atleții români și străini, îmbinând performanța – Uniqa Asigurări cursa Individuală 10 kilometri, cursă acreditată și inclusă în calendarele internaționale sau cursa Volkswagen Ștafetă (2X 5km)– cu distracția în familie, Carrefour cursa Famiilor(1,5km/3.5km), cursa Adolescenților(3,5km) și cursa Bebelușilor(4,2195m). Aflată la cea de-a treia ediție, UNIQA Asigurări Bucharest 10k& FAMILY RUN va avea loc pe 1 aprilie cu punct de strat și sosire în Parcul Izvor.

Practică copiii români sport?

Există un sondaj realizat în 2016 de Quantix Marketing Consulting care dă răspunsul. La nivel calitativ s-ar putea spune că nu. Adulții au răspuns că există bariere care inhibă practicarea de căte copii a sportului, principalele argumente invocate fiind lipsa timpului și a banilor. Copiii nu ar avea timp din cauza școlii, iar părinții din cauza serviciului, iar lipsa banilor venind din costurile mari legate de echipamente, antrenori, participări la competiții etc. Există și argumente externe subliniate cum ar fi: ore puține de sport în programul școlar, lipsa facilităților specifice, lipsa unor instructori bine pregătiți etc. Ce spune cifrele? 30% dintre adulții din mediul urban au copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, 71% dintre aceștia făcând sport (76% băieții, 66% fetele)! Pentru fete, cele mai practicate sporturi sunt dansurile (25%), înotul (13%) și atletismul (11%), iar pentru băieți, fotbalul (31%), artele marțiale (22%) și înotul (13%). Cele mai mici rate de practicare a sportului pe subgrupe de vârstă o au copiii între 3 și 6 ani, segmentul preșcolar, 34% nu fac sport, urmat de segmentul celor cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, 32%.

(foto: Runfest, atrailrunnersblog.com)

(Bibliografie: runnersworld.com, active.com, activekids.com, competitor.com, realbuzz.com, parents.com, motherandbaby.co.uk, activeforlife.com, health.usnws.com, runtothefinish.com)