Columbia Montrail Bajada III este un pantof de alergare ”săritor” – pregătit să ajute la fiecare pas indiferent de numărul de kilometri parcurși, de orele petrecute pe trasee sau de ”toanele” terenului pe care se înaintează – uscat sau noroios, pietros sau afânat.
Prima impresie
Bajada este un pantof clasic al celor de la Montrail, asemănat de multe ori cu un cal de tracțiune, gata să facă față muncilor grele, să reziste indiferent de corvoadele istovitoare la care este supus. Bajada III este un pantof robust dar care își ascunde bine greutatea, fiind în linia pantofilor de alergare de la Columbia, făcuți să reziste indiferent de ”task-ul” pe care trebuie să-l ducă la final. Talpa păstrează modelul versiunii mai vechi, aranjamentul ”pătrățelelor” (”cuburilor”) cauciucate trădând o aderență ridicată. Căputa, o ”țesătură” în două straturi, lasă lumina să treacă cu ușurință, aerisirea în timpul efortului părând astfel să nu sufere deloc. Limba este liberă doar în partea superioară, degetele sunt protejate la exterior, în față, iar călcâiul stă foarte bine prins în zona întărită din spate. Branțul aderă bine.
- Distanță alergată/parcursă: 170 km.
- Suprafețe alergate: drum pietruit, cărare munte prin pădure, bolovăniș, grohotiș, teren umed, noroi, teren mixt pământ-iarbă, urcare, coborâre, plat.
- ”Exerciții”: alergări ușoare, tempo, pante, drumeție.
Alergare / Drumeție
Aderență. Amortizare. Stabilitate. Trei cuvinte, trei noțiuni importante când vine vorba de un pantof făcut să urce, să coboare, să traverseze grohotișuri, stânci, trasee cu pământ și rădăcini de copac. Pantoful asigură o aderență ridicată, ”cubulețele” cauciucate asigurând cu succes acel efect de ”bridă”, piciorul rămânând acolo unde-l pui. Distribuirea ”crampoanelor” cubice asigură un ”grip” mult peste satisfăctor și când panta e plină de noroi, bineînțeles, această calitate scăzând, ca de altfel la orice pantof, când înclinarea e prea mare. Pantoful se udă foarte repede, țesătura ”mesh-ului” fiind făcută să asigure o aerisire bună, dar în același timp se și usucă rapid. Piciorul stă foarte bine prins în alergare, șireturile bine prinse nu incomodează (sunt elastice, nu se desfac ușor), oscilațiile laterale în interior, dintr-o parte-n alta, există, mai ales când se schimbă direcția sau se aleargă pe o cărare ”înclinată în plan transversal”. Bajada III este un pantof confortabil, amortizarea oferită simțindu-se încă de la prima purtare, încă de la primii pași, lăsând în același timp talpa să și simtă traseul, dar doar atât de mult cât conexiunea picior-”suprafață” să nu se piardă. În plus, la cobărâri, când călcâiul preia mai mult din șocuri, amortizarea ridicată își face și mai mult simțită prezența. Mai mult, rămâne în acești parametri și după ce se acumulează kilometri. Protecția piciorului este asigurată de zonele întărite, atât din față, spate, cât și din lateralele pantofului, asta neînsemnând că nu veți simți de exemplu eventualele colțuri de stânci care ar putea ”ataca” picorul pe un traseu tehnic.
Concluzie
Columbia Montrail Bajada III este un pantof de alergare ”săritor” – pregătit să ajute la fiecare pas, indiferent de numărul de kilometri parcurși, de orele petrecute pe trasee sau de ”toanele” terenului pe care se înaintează – uscat sau noroios, pietros sau afânat. Bajada III face față alegărilor pe orice distanță și teren. Este, ca și predecesorii lui, acel cal de tracțiune gata să facă față oricărei sarcini. Și în timp ce se luptă cu terenul, cu kilometrii și cu pantele, rămâne retras – fără să i se simtă greutatea, robustețea – lăsând alergătorul să se bucure de fiecare kilometru, de fiecare respirație, de fiecare picătură de transpirație. Sunteți gată de fugă?
Trece sau nu trece clasa?
- Amortizare: 9/10
- Stabilitate: 8/10
- Calitate: 9/10
- Aderență: 8/10
- Preț: 8/10
- Confort: 9/10
- Design: 8/10
Alte review-uri Columbia:
- Review Columbia Montrail FluidFlex FKT, aici.
- Review Columbia Trans Alps III, aici.
- Review Columbia Caldorado III, aici.
Bajada III poate fi cumpărat de pe columbia-sportswear.ro.