Claudia Ștef și Mihai Donisan, ambii calificați la Jocurile Olimpice de la Rio, au fost suspendați după ce au fost depistați pozitiv cu Meldonium.

Mărșăluitoarea Claudia Ștef, calificată la Jocurile Olimpice după ce făcuse un timp de 1.34.31, și Mihai Donisan, specialist în săritura în înălțime, calificat la Rio cu 2.29 m, au fost depistați pozitiv cu Meldonium. Aceeași substanță cu care fuseseră găsite și Mirela Lavric și biatlonista Eva Tofalvi, dar și Ionuț Mitrea (kaiac). ”Confirmarea a venit de la laboratorul din Austria. Au fost testați în afara competiției”, a declarat pentru news.ro, președintele ANAD, Graziela Vâjială. ”Am luat Mildronat  într-o perioadă în care ea nu era interzisă. Nu mă consider o trișoare, nu mă consider vinovată! L-am folosit până în decembrie, apoi nu l-am mai luat. Îmi cer scuze celor care au crezut în mine, îi asigur că nu am avut intenția de a «fura» și îmi mențin speranța că lucrurile se vor lămuri!”, a transmis Ștef pe pagina ei de Facebook. ”Culmea este că în februarie am fost testat și am ieșit negativ. În octombrie și noiembrie, tot negativ. Recunosc că am luat meldonium. E vina mea, dar nu aveam de unde să știu că persistă atât în organism. M-am oprit în decembrie, când am folosit-o era legală”, a adăugat Donisan pentru ProSport.