Mai exact, un român a reușit să fugă un timp mai bun decât este recordul național pe 60 de metri (6:78), performanță ”alergată” de două ori, de Dorel Cristudor (în 1973) și de Petre Rezmiveș (în 2016). Românul Alessandro Zlatan, de la 2 ani în Italia, a realizat timpul respectiv (6:76) la o reuniune atletică din ”Cizmă”.

Alessandro Zlatan este născut în București, dar de la vârsta de doi ani a ajuns în Italia, țară pentru care și dorește să concureze la nivel internațional, depunându-și deja actele pentru cetățenie. Tânărul sportiv a realizat anul trecut și un timp care ar fi putut deveni record național pe 100 de metri, după ce a alergat în cadrul unei reuniuni atletice 10:50 (recordul național la juniori I aparține lui Andrei Melnicescu, 10:54). Cele două performanțe ale sale nu sunt și nu vor fi omologate însă de FRA. (foto: fidal.it)

Puteți citi despre ce am aflat de la Zlatan în urma unei discuții avute anul trecut, accesând linkul: Așa pierde România talente! Zlatan, record național!