La anul așteptați-vă la șapte concursuri din seria RUNFEST, atât în pădure cât și în spațiul urban.

Competițiile de alergare RUNFEST 2017 sunt următoarele:

  • Hot Chocolate Race 10/5 k – 8 aprilie, București;
  • Gabriela Szabo RUNFEST – 6 mai, Bistrița;
  • RACE TO NATURE Trail & Family Run – 28 mai, lângă București;
  • URBATLON (cursă cu obstacole) – 17 iunie, Arena Națională, București;
  • After9Cross (alergare de noapte) – 22 iulie, București;
  • FOX TRAIL Half Marathon – 2 septembrie, Băneasa, București;
  • Fuga pe uliță – 21 octombrie, București.

“Vom îmbina pasiunea pentru alergare cu noi provocări și surprize pentru a ne bucura împreună de experiențe interesante în 2017. În ultimii patru ani comunitatea RUNFEST a crescut și a atins pragul de 10.000 de membri, fiind alcătuită din oameni care înțeleg și îmbrățișează valorile promovate de echipa MPG: activități sportive desfășurate cu bucurie, într-un cadru special și sigur, cu beneficii și servicii la o calitate superioară, fairplay, respect pentru viață și natură. Pentru membrii noștri dar și pentru cei care vor să facă mișcare împreună cu noi, la orice vârstă, concepem evenimente care să aducă oamenii aproape într-o atmosferă relaxantă și plăcută”, a declarat Tudor Mocuța, New Business Director în cadrul MPG, organizatoarea curselor din seria RUNFEST.

Sezonul de alergare RUNFEST 2017 ia startul cu un eveniment nou, distractiv, care se concentrează pe o tematică “dulce”: Hot Chocolate Race 10/5 k! Evenimentul se va desfășura în București și va deschide pofta de mișcare membrilor RUNFEST cu două curse accesibile de 5 și de 10 kilometri, după care va urma o sărbătorire a rezultatelor obținute cu diferite sortimente de ciocolată, de altfel cea mai grozavă invenție de pe planetă în materie de dulciuri. Știm că o persoană activă consumă multe calorii, iar ciocolata are nenumărate beneficii asupra organismului, desigur mâncată cu spirit responsabil. De exemplu, ciocolata cu un mare conținut de cacao ne ajută să îmbunătățim circulația sângelui, în special spre creier, ne reduce tensiunea arterială și, nu în ultimul rând, ne face mai fericiți pentru că, da, vom avea o stare de spirit muuult mai bună! Așadar, vom sărbători împreună cursele de alergare din luna aprilie cu delicii dulci, preparate cu grijă și inspirație.

În lunile următoare din 2017, RUNFEST invită sportivii amatori să facă mișcare în concursurile deja lansate în anii anteriori, pentru care se anunță numeroase surprize, iar participanții vor beneficia de o atmosferă deosebit de frumoasă în zona de Start/Finish.

Fiecare dintre cele 7 evenimente se va desfășura în spatiul verde, fie în mediul urban în diferite locatii, unele emblematice precum Arena Națională, fie în mijlocul naturii. Din fiecare ediție nu vor lipsi traseele atractive, energia pozitivă, culoarea și dinamismul. Vor fi curse accesibile atât copiilor, dar și adolescenților și adulților, indiferent de nivelul de pregătire, cu lungime de la un kilometru până la 21 de kilometri.

În 2016, participanții la competițiile RUNFEST au demonstrat că se poate face mișcare cu multă energie și forță de la 5 ani până la peste 78 de ani. “Mai mult, ne-am bucurat să constatăm că 45% din totalul alergătorilor a fost reprezentat de persoane de gen feminin, semn că doamnele și domnșoarele iubesc acest sport și stilul de viață sănătos. Marea parte a alergătorilor prezenți la startul concursurilor noastre, 76%, este formată din persoane sub 35 de ani, dar considerăm că și segmentul de peste 45 de ani – 5% din totalul participanților RUNFEST – are potențial de creștere suficient de mare în anii următori, deoarece românii descoperă pe zi ce trece beneficiile mișcării. Și cine nu își dorește să fie sănătos și în formă și la vârsta pensionării?!”, a detaliat Tudor Mocuța. (foto: MPG & RUNFEST)

Comunicat de presă