Cătălin Andreica este mulțumit că avem doi maratoniști la Jocurile Olimpice de la Rio. Ce spune de faptul că amândoi vor să-i bată recordul de 2.12.30, timp realizat în 1978? ”Le doresc succes! Bravo lor! Și dacă mă supăr, ce, se întâmplă ceva?”, ne-a spus fostul atlet.

Cătălin Andreica a realizat recordul național al României la maraton la Campionatul European de la Praga, din 1978. A alergat 2 ore, 12 minute și 30 de secunde (locul 5), pe 3 septembrie, la 5 zile distanță după ce luase parte la cursa de 10.000 de metri, la același campionat, cursă pe care o terminase în 28.29:40, pe locul 13. Fostul atlet are acum 69 de ani și spune că se simte foarte bine, chiar dacă mai are mici probleme: ”Am și eu o vârstă. Mă mai doare una, alta. Să te văd pe tine cum o să fii la aproape 70 de ani!”. 🙂

Cătălin Andreica (dreapta) alături de Dan Betini în 1978 la Baile Felix

Cătălin Andreica (dreapta) alături de Dan Betini în 1978 la Baile Felix

Îi spunem că avem doi băieți care vor lua parte la maratonul olimpic de la Rio, după Marius Ionescu, care alergase 2.13.19 anul trecut la Dusseldorf, Nicolae Soare făcând și el baremul duminică la Hamburg, 2.18.52. ”Mă bucur că sunt doi! Unde zici că a alergat? La Hamburg? Asta-i bine, pentru că dacă era la noi se putea orice!”, ne oprește Andreica din povestit, lăsând să se înțeleagă că în România distanțele se pot ”comprima”. ”Câți ani are? 24? Vârsta e ok, dar te întreb iar ceva, și știi că noi am mai vorbit despre asta! Ce timp are pe 10 kilometri? Nu contează suprafața”, ne întreabă fostul atlet (în poza de deschidere, în tricou alb). Îi răspundem că în jur de 29 de minute, nu sub (n.r – conform all-athletics timpul este de 29.18:71, dar la București, pe asfalt, Soare a fugit 29.09, timp însă neluat în evidență). ”Bun! Deci e foarte greu! Nu e imposibil, dar gândește-te… Eu am avut o medie de 3.08 pe mie, toți cei 42 de kilometri. Dacă tu dai tot ce ai mai bun din tine și nu termini nici măcar sub 29 de minute 10 kilometri, atunci e mai greu să duci de 4 ori aceeași distanță și în plus și cei 2 kilometri de la final, care-s foarte importanți, cu 3.08 pe mie”, adaugă Andreica. ”Dar pe 5 kilometri cât are?”, întreabă fostul atlet. 14 minute și ceva, răspundem (n.n. – 14.09:75). ”Exact ce-ți ziceam”, continuă bucureșteanul.

Citiți AICI povestea lui Cătălin Andreica prezentată în exclusivitate de 4run.ro.

Vorbim și despre Marius Ionescu și îi spunem că Piciu va alerga duminică la Dusseldorf, acolo unde anul trecut se apropiase la 49 de secunde de record. ”Deci la mai puțin de un minut! Ce să zic? Nu e greu, dar trebuie să ai o sumă de factori care trebuie să fie perfecți ca să iasă bine. Să nu te sperii, să nu clachezi și, cel mai important, să poți!”, a precizat Andreica.

Vă supărați dacă pică recordul la Dusseldorf sau în altă competiție în acest an, întrebăm. ”Bravo lor! Le doresc succes! Și dacă mă supăr, ce, se întâmplă ceva? 🙂 Ce vreau să spun este că timpul realizat de mine rămâne încă destul de tare!”, a conchis fostul sportiv care are recorduri personale de 13.40:00 pe 5.000 de metri și 28.21:80 pe 10.000 de metri.