Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Rio au programat un test al traseului pe care se va alerga maratonul olimpic, 16 sportivi luând parte la această cursă. Oficialii Rio 2016 au spus că 95% din traseu a fost definitivat, mici schimbări putând fi făcute înainte de competiția oficială (fetele, 14 august; băieții, 21 august).

”Am vrut să vedem ce impact va avea cursa aupra orașului. Ruta a fost măsurată, nu vor exista mari modificări”, a spus unul din directorul de competiții din comitetul de organizare, pentru rio2016.com. Cursa a fost câștigată de Marcio Silvia, în 2.32.22. ”Totul a mers bine. A fost bine marcat, a existat multe locuri de hidratare”, a spus maratonistul brazilian. Locul 5 de la maratonul olimpic de la Londra și de două ori campionul de la New York, Marilson Gomes dos Santos, care revine după o accidentare, a alergat doar 20 de kilometri. Traseul a fost ”desenat” pentru a purta alergătorii prin cele mai frumoase zone ale metropolei braziliene. (foto: rio2016.com)

rio2016-finish