Ancuța Bobocel, ocupanta locului 4 la Campionatul European de Cros (”bronz”, pe echipe), a fost aleasă în echipa Europei care va participa la Great Edinburgh XCountry, un ”meci” de alergare între echipa Marii Britanii, a SUA și a Europei.

Ancuța Bobocel va face parte din echipa de opt fondiste care vor alerga sub ”culorile” Europei la competiția Great Edinburgh XCountry, un eveniment unde se vor ”bate” reprezentanții Europei, ai SUA și ai Marii Britanii. Alături de ea, pe 7 ianuarie, vor fugi și kenyencele Yasemin Can și Meryem Akda (ambele reprezintă Turcia), Karoline Bjerkeli Grovdal (Norvegia), Fionnuala McCormack (Irlanda), etiopianca Trihas Gebre (Spania), Fabienne Schlumpf (Elveția), Liv Westphal (Olanda). Printre rezerve apare și Roxana Bârcă, care la Europene a sosit pe locul 11. Mai avem și un alt reprezentant al României, dar în echipa de juniori, pe Andei Rusu, care a terminat cu echipa României pe locul 9. (foto: European Atheltics)

Citește și articolul ”România, ”bronz” la Europenele de Cros”!

Altfel, Federația Română de Atletism a ales cei mai buni sportivi ai anului, printre ei fiind și Ancuța Bobocel.

Lista FRA (n.r. – FRA a anunțat că aceasta poate suferi unele modificări)

  • Andrei Gag
  • Ștafeta 4x400m (Andrea Miklos, Bianca Răzor, Adelina Pastor, Mirela Lavric, Sanda Belgyan și Anamaria Ioniță)
  • Elena Andreea Panțuroiu
  • Georgiana Aniței
  • Echipa feminină de semimaraton (Mădălina Florea, Paula Todoran și Andreea Pîșcu)
  • Mihai Pîslaru
  • Echipa juniori 2 cros: Adrian Garcea, Bogdan Sitoianu, Răzvan Grecu
  • Alexandru Novac
  • Ancuța Bobocel

FRA a făcut modificările ținând cont de rezultatul de la Europenele de Cros

  • Andrei Gag
  • Ştafeta de 4X400 de metri (Mirela Lavric, Andreea Mikloş, Bianca Răzor, Adelina Pastor, Sanda Belgyan, Anamaria Ioniţă
  • Elena Andreea Panţuroiu
  • Echipa de cros (Ancuţa Bobocel, Roxana Barca, Cristina Neagu, Paula Todoran)
  • Georgiana Aniţei
  • Alin Firfirică
  • Echipa de semimaraton: Mădălina Florea, Paula Todoran, Alina Pîșcu
  • Mihai Pîslaru
  • Echipa juniori 2 cros: Adrian Garcea, Bogdan Stoian, Răzvan Grecu
  • Alexandru Novac