Ajunsă la Deva, Ana Pădurean a devenit una dintre cele mai bune semifondiste ale lumii la categoria ei de vârstă. A alergat foarte mult, a devenit prima în lume și pe continent, a făcut cele mai bune performanțe românești la 800 și 1.500 m, dar volumul uriaș de muncă a făcut-o să renunțe pe când era la tineret.

Ana Pădurean a început performanța după ce a ajuns la Deva, unde a fost pregătită de Ortwin Scheible până acesta a emigrat împreună cu familia în Germania, în 1987. ”Am început atletismul de prin clasa a I-a, am fost selecționată la orele de sport de Ilie Cioca. Îmi plăcea foarte mult, mai ales pentru că după antrenament primeam o ciocolată sau un ceai. Bine, de la o vreme, mă săturasem și de ciocolată și de ceai. Apoi, la un tritlon la Deva am fost observată de soții Scheible, eram clasa a 6-a. După, am trecut la Craiova, la Nicolae Mărășescu, din 1987. Erau mai multe oferte, dar am ales Bănia. Antrenorii mei au decis să fac semifond, după ce am ajuns la Deva. Era bine pentru că nu îmi plăcea nici să alerg foarte mult, nici foarte repede. Se adunau însă mulți kilometri, mai ales în perioada de iarnă, ajungeam și la 40 de kilometri media pe zi. Trebuia să te antrenezi mult și greu ca să poți face performanță”, povestește Pădurean. Un sport care s-a pliat bine pe un copil zglobiu, cum se caracterizează Pădurean: ”Eu am avut noroc mare, eram un copil căruia nu pot să-i spun că îi plăcea cartea la nebunie, aș fi stat numai pe afară să mă joc. Ai mei s-au obișnuit că eram la cămin, în fine, mai tot timpul eram ocupată cu antrenamentele, nu conta, Paște, Crăciun, pregătire se făceau mereu. Nu era o școală sportivă, mergeam dimineața la antrenamente, apoi la ore, apoi iar la alergare, am făcut o școală cu profil mecanic”.

Deva a reprezentat o perioadă fabuloasă pentru fosta sportivă născută pe 5 mai 1969. ”Fiecare concurs a avut frumusețea lui, important este să înveți din eșecuri, să știi și să pierzi, și să câștigi”, ne-a spus fosta atletă acum căsătorită cu Sorin Matei, recordmanul național la înălțime, care însă își aduce aminte cu ușurință de cursele unde a și avut cele mai mari performanțe: ”A fost minunat și la Campionatul Mondial de Juniori (4.14:63) și la cel European (4.16:32), am luat aurul. Eu toate concursurile le-am tratat serios, la unele am fost la câteva sutimi de secundă de recordurile mondiale”. Așa s-a întâmplat și la cele din 1987, ultimul an de juniorat, când a făcut cele mai bune performanțe naționale ale junioarelor: ”La Budapesta, am alergat 800 de metri pentru că nu aveau 1.500, proba mea de bază (1.59:53). Am fost la 13 sutimi de secundă de record mondial. Cursa de 1.500 m am avut-o pe 23 August, la București (4.04:97), a ieșit la 30 de sutimi de recordul mondial”. Acum antrenoare de atletism la Craiova, pregătește semifondiști și semifondiste, Ana Pădurean povestește că nu a avut un sportiv de performanță în familie, dar o rudă îndepărtată era Nicolae Linca, primul campion olimpic românesc din box (n.n. – 1956, Melbourne), care o susținea cum putea pentru că vădea că face sport.

A fost o decizie bună retragerea din sport la 23 de ani? ”Pur și simplu mi s-a părut că am muncit foarte mult până atunci și nu mai puteam continua. Trebuia să mă opresc! Atunci, pe moment, am fost împăcată cu hotărârea luată, dar acum, când mă gândesc, cred că a fost o decizie greșită și trebuia să continui”, a conchis fosta atletă care consideră că cei care aleargă maraton sunt adevărați eroi.

Pădurean explică și cum crede s-au schimbat condițiile de antrenamente și de concurs dar și generațiile de-a lungul timpului: ”Mie, să alerg mi-a plăcut de mică, fugeam toată ziua, dar ca sport de performanță a trebuit să muncesc și foarte mult. Antrenamentele se țineau numai afară, nu erau săli, tartan vedeam numai la București, se fugea pe zgură în rest. Bine, și zgura aia numai zgură nu era, era foarte tare, se făcea uneori așa tare că nici cuiele nu intrau în ea. Acum e alfel, s-au schimbat generațiile, parcă și ADN-ul e altfel, nu mai se fac antrenamentele alea. Parcă acum copiii sunt mai fragili. S-a schimbat mult lumea, parcă ei nu se mai joacă așa mult ca înainte, cred că și mâncarea e mai proastă calitativ. Parcă se dă o luptă între sport și tehnologie”.

foto: arhivă personală