Adela Bălțoi a fost singurul reprezentant ”tricolor” care a câștigat una din probele competitive din cadrul SportGuru Timisoara 21k, terminând cei aproximativ 10.8 km ai cursei în 39.16.

Cea de-a doua ediție a SportGuru Timisoara 21k a avut parte de o participare numeroasă, peste 1.000 de persoane luând parte la evenimentul care a propus trei curse pentru adulți, semimaraton, 10km și 3km dar și una pentru copii, printre aceștia și atleți români dar și din Kenya, Serbia și Ungaria.

Singurul loc 1 câștigat de un român a fost cel de la crosul desfășurat pe un traseu de aproximativ 10.8 km, Adela Bălțoi, atleta de la Pandurii Târgu Jiu antrenată de Viorica Dima, terminând după 39 de minute și 16 secunde (pe podium au mai urcat și sârboaica Nevena Jovanovic – 40.16 și unguroaica Pap Csilla – 40.49). L a băieți, la proba scurtă, au participat și cel mai bun maratonist român, Marius Ionescu, a terminat pe locul doi (33.31), dar și Ștefan Gavril (33.45), ocupantul locului trei de anul trecut de la Campionatul Național de Semimaraton, care a sosit al treilea, primul loc fiind ocupat de ungurul Gregor László (33.10). Podiumul de anul acesta la proba de semimaraton masculin a fost dominat de atleți ai categoriei elite. Kenyanul Matheka Benard Muinde s-a clasat pe primul loc, ajungând la finish cu un timp de 66.02. Următoarele locuri au fost ocupate de Rotich Mark Kipchumba (66.04), respectiv Kirui Simon Kiprugut (69.28), ambii din Kenya. La feminin, proba a fost câștigată de Matebo Ruth Chemisto (Kenya) (1.16.12), urmată de româncele Butnariu Alina (1.27.24) și Cioveie Maria Mihaela (1.30.43).

Peste o mie de alergători amatori și atleți, români și internaționali, adulți și copii, au luat startul la SportGuru Timisoara 21k 2018. Semimaratonul aflat la a doua ediție a fost organizat de SportGuru.ro, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara și cu sprijinul Direcției Județene pentru Tineret și Sport, având implicarea mai multor companii din mediul privat. Fondul de premiere a fost în valoare de peste 7.000 de euro, în bani și produse, toți participanții beneficiind de un kit de participare format din număr de concurs, chip pentru cronometrare electronică, un tricou de alergare oferit de unul dintre partenerii tehnici ai evenimentului, Mizuno, și produse oferite de parteneri.

Evenimentul a necesitat munca a peste 200 de persoane care au lucrat la Sport Expo, pe traseul curselor, dar și în perioada premergătoare competiției. Majoritatea lor au fost voluntari, în primul rând din Timișoara, dar și de la C.A.V.J (Uricani), Motru Runners și CPNT (Brasov). (foto: SportGuru Timisoara 21k – Facebook)