Maratonul are 42 de kilometri și 195 de metri, nu pentru că familia regală britanică dorea să vadă startul din castelul Windsor, ci pentru că finișul trebuia făcut chiar în zona în care Regele Eduard al VII-lea și Regina Alexandra aveau locurile speciale amenajate în stadionul olimpic.

Dacă ai fi participat la primul maraton ai fi fost norocos. Cel puțin din prisma faptului că aveai de alergat doar 40 de kilometri. Aceasta a fost aleasă ca distanță de parcurs pentru cea mai frumoasă și în același timp cea mai grea cursă din cadrul atletismului, la prima ediție a Jocurilor Olimpice (1896), pentru a comemora legenda lui Fidipide, soldatul grec despre care se spune că a dus la Atena vestea victoriei de la Maraton și apoi a murit (se pare că e mai mult o ficțiune și mai puțin un adevăr, povestea fiind contrazisă de mai multe relatări ale istoricului Herodot).

Perioada de pionierat a Jocurilor Olimpice a însemnat și schimbarea distanței maratonului foarte des. În 1900, la Paris, a avut 40 de kilometri și aproape 300 de metri, iar în 1904, a revenit la 40 de kilometri. Distanțe mai mult pe hârtie, lungimea curselor fiind măsurată mai mult după ”feeling” și mai puțin cu rigurozitate matematică.

Era și perioada despre care se poate povesti cu zâmbetul pe buze despre sportivii participanți. Suntem în 1900, la Paris! 13 atleți iau startul pe un soare arzător, într-o căniculă ”dureroasă”, doar 6 având să și termine. A câștigat un reprezentat al gazdelor, Michel Theato (2.59.45), dar victoria a fost contestată. Oponenții lui l-au acuzat că știa străzile din Paris și a luat-o pe scurtătură, Theato fiind ”delivery boy” în cea mai mare urbe franceză. Din această cauză, a primit medalia de abia în 1912. O contestație asupra victoriei acestui atlet, mai exact asupra faptului că nu Franța ar fi trebuit să câștige medalia, a fost făcută și în 2004 (!) de către Luxemburg, sportivul fiind născut în ducat. Cererea oficialilor din micul stat a fost respinsă.

În 1904, în SUA, a câștigat Thomas Hicks. Ca fapt divers, dacă ar fi concurat azi ar fi fost descalificat și chiar suspendat. Pe parcursul cursei i-a fost dată stricnină, pentru că era extenuat și amețit, aproape 1 mg, apoi, pentru că prima doză nu l-a ajutat prea mult timp, încă una, ambele luate cu brandy. Din cauza aceasta s-a și prăbușit după linia de finiș. Încă o doză i-ar fi fost fatală.

Prima ediție a Jocurilor Olimpice care s-a ținut la Londra, în 1908, a fost și prima dată când maratonul a avut 42 de kilometri și 195 de metri. De ce? Sunt mai bine de 100 de ani de atunci și miturile încă par să învăluie adevărul. Se spune că din cauza faptului că Prințesa de Wales dorea să vadă startul, alături de copiii ei, de la unul din geamurile castelului Windsor, lungimea a trebuit să fie mărită. Drept urmare, după măsurătoare, până la finiș, la stadionul olimpic, maratonul avea aproape 42 de kilometri (41.84 km). Totuși nu ăsta pare a fi motivul real. În știrile despre acea cursă este scris că startul a fost ales acolo, pentru că era o zonă în care mulțimile puteau fi controlate mai ușor: ”Nu a fost nicio cerere a familiei regale”.Planul original era ca atleții care iau startul în zona palatului Windsor, ca să ajungă la linia de finiș, să intre în stadion pe la poarta regală și să mai alerge 585 de yarzi (535 de metri), în sens invers acelor de ceasornic, ca să termine în fața zonei unde era cantonată familia regală. Nu s-a putut face acest lucru și atunci s-a ales traseul care intra prin poarta opusă celei regale adăugându-se apoi o alergare în interiorul stadionului, în sensul acelor de ceasornic de data asta, de doar 385 de yarzi (352 de metri). Așa s-a născut distanța pe care o aleargă milioane de oameni în fiecare an, pe care mii de români o parcurg și în cursele din România, cea mai mare dintre ele fiind Maratonul București. 26 de mile și 385 de yarzi, mai exact 42 de kilometri și 195 de metri!

Prima cursă de exact 42 de kilometri și 195 de metri a fost, având loc în 1908, bineînțeles epică. Primul a fost italianul Dorando Pietri, care a intrat în stadion pierdut, delirând, sfârșit. Pica, se ridica, pica și iar se ridica. La cursă asista și Sir Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, care îl caracteriza pe ”muribund”: ”Era tras la față, galben, ochii erau strălucitori dar fără expresie”. Oficialii l-au ajutat pe alergătorul din Peninsulă să treacă linia de finiș, ceea ce a și dus la descalificarea lui, dar așa cum unul din reportajele făcute acelei curse spunea, ”era imposibil să fie lăsat acolo, pentru că arăta ca și cum și-ar fi dat duhul chiar la picioarele reginei”. Al doilea sosit, americanul John Hayes, a fost declarat învingător, dar italianul a devenit un adevărat erou, a fost decorat, au fost scrise cântece despre el.

Totuși, se pare că distanța acelui prim maraton de 42,195 km nu a fost exactă, din cauza modului cum s-a efectuat măsurătoarea bineînțeles. În cartea ”The Marathon Makers” se spune că prima milă a maratonului din 1908 a fost remăsurată în anii ‘90 și este cu 174 de yarzi mai scurtă (159,1 m)!

Distanța pe care s-a alergat în 1908 a fost până la urmă acceptată oficial ca și lungime standard a maratonului în 1921, după lungi deliberări și argumente pro și contra. S-a ajuns acum la mii de curse de 42 de kilometri și 195 de metri în lume, cu milioane de participanți. În România, cel mai mare maraton este cel organizat în București (14 octombrie), cursă la finișul căreia, în 2017, au ajuns peste 1.000 de alergători.

foto: Competitor Running