Conform Tribunalului de Arbitraj Sportiv, Agenția Națională Anti-Doping a fost prea drastică în momentul când a suspendat-o pe maratonista Simona Maxim cu 4 ani (în august 2013), pentru că s-a sustras de la controlul anti-doping și pentru că în urină s-a găsit eritropoietină combinată. TAS a redus pedeapsa la 2 ani și 9 luni.

Simona Maxim va putea lua startul la curse din nou în aprilie 2016. “Ma bucur foarte mult pentru decizia primită. Suspendarea de 4 ani dispusă de Agenția Națională Antidoping a fost redusă de Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne la 2 ani și 9 luni. O mare parte din suspendare a fost deja executată întrucât sancțiunea a început să curgă din 05.08.2013. Din luna Aprilie 2016 va putea participa din nou la concursuri și va face cu siguranță acest lucru pentru că în tot acest timp ea s-a pregătit. A fost la un pas de a renunța la sport întrucât suspendarea de 4 ani dictată de ANAD a fost mult prea drastică. Am dovedit asta. Sunt extrem de puține cazuri de doping în care Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne reduce suspendările decise de forurile naționale și internaționale. Am beneficiat de un ajutor din partea TAS iar cazul a fost judecat fără plata costurilor de procedură. Cred că trebuie acordată o atenție deosebită fiecărui caz de doping deoarece miza, întotdeauna, este cariera sportivului și nu orice sportiv are posibilitatea efectivă de a apela la tribunalul sportiv din Elveția”, a spus avocatul sportivei, Alexandru Paul Mincu.

Decizia TAS, reducerea pedepsei

Decizia TAS, reducerea pedepsei