Doi basarabeni iau parte în acest an la UTMB (27 august – 2 septembrie), pentru prima dată când fosta provincie a României ia parte la acest concurs în Alpi, alături de 39 de români (din care 9 fete). Printre cei înscriși sunt, ca și anul trecut, Robert Hajnal, la UTMB, și Radu Milea, la CCC, dar și una dintre cele mai bune ultramaratonsite din România, Adriana Ploșniță (la UTMB).

Robert HajnalDupă ce anul trecut erau anunțați de organizatorii Ultra Trail du Mont Blanc, la finalizarea listei cu înscriși, 36 de români, în acest an vor lua startul 39, în plus, pentru prima dată la acest adevărat campionat mondial al ultramaratonului montan, și 2 basarabeni urmând să fie prezenți printre participanți. Pe liste apar și numele lui Robert Hajnal și Radu Milea, care anul trecut nu au terminat cursele, primul urmând să ia startul la UTMB, iar al doilea la CCC, acolo unde în 2015 termina pe poziția 25. La fete, Adriana Ploșniță, una dintre cele mai bune ultramaratoniste din România, este prezentă la startul UTMB.

4run.ro a fost în 2017 pe urmele alergătorilor de top de la UTMB. Reportajul, aici!

Rezultatele Adrianei (ultra, 2017)

  • Locul 1, Transylvania 100k, 21.28.34
  • Locul 3, Maraton 7500 Elite Mixt (echipă cu Adrian Ploșniță), 23.19.22
  • Locul 1, Ultra Trail Făgăraș Mixt (echipă cu Adrian Ploșniță), 12.29.56 (4 zile)

Unul dintre favoriții din 2017, Xavier Thevenard, este un candidat la câștigarea UTMB 2018. Interviul realizat de 4run.ro cu francezul, la Chamonix, în 2017, aici!

Stefan Dan. UTMBȘtefan Dan, cel mai bine clasat român în 2017

Ștefan Dan a fost cel mai bun clasat român în cadrul unei curse din cadrul UTMB. Fane a sosit al 17-lea la categoria de vârstă, participând la a doua cursă ca lungime, din cele ”competitive”, la TDS (Sur les Traces des Ducs de Savoie), pe un traseu de 119 kilometri și 7.200 de metri diferență pozitivă de nivel. La general, a sosit al 66-lea. Mai multe detalii, aici!

Nu numai concurenții se pot distra la Chamonix, ci și însoțitorii lor

Localitatea Chamonix, stațiunea de la poalele Mont Blanc-ului, este așezată într-o zonă cu peisaje unice și frumuseți copleșitoare, este raiul alergătorilor montani, al ultramaratoniștilor, zona miilor de cărări care străbat Alpii, a nemeroaselor pârtii de schi, orașul făcut pentru turism montan complet. Aproape de Chamonix, de la Vallorcine, unde se poate ajunge cu trenul (stația Le Buet), se poate pleca pe Mont Buet (La Mortine, munte aflat pe traseul cursei PTL), un munte de 3.096 de metri altitudine, folosit uneori și pentru aclimatizare și încălzire de cei care vor să urce pe Mont Blanc. De pe cel mai înalt punct care domină circul glaciar des Fonds, Mont Blancul e spectaculos, foarte bine putându-se observa și Aiguilles Rouges și Haut-Giffre. Mai multe detalii, despre turismul din zona Chamonix, aici!

Despre UTMB, pe scurt

Evenimentul care se desfășoară pe teritoriul a trei țări, Franța, Italia și Elveția, în munții Alpi, la poalele Mont Blanc-ului, prezintă mai multe curse, Ultra Trail du Mont Blanc (UTMB), 170 de kilometri și 10.000 de metri diferență pozitivă de nivel (46h30′ timp limită), Courmayeur – Champex – Chamonix (CCC), 101 kilometri și 6.100 metri diferență pozitivă de nivel (26h30′ timp limită), Sur les Traces des Ducs de Savoie (TDS), 121 kilometri și 7.300 de metri diferență pozitivă de nivel (33 ore timp limită), Orsieres – Champex – Chamonix (OCC), 55 de kilometri și 3.500 metri diferență pozitivă de nivel (14h30′ timp limită), La Petite Trotte a Leon (PTL), 300 de kilometri și 25.500 de metri diferență pozitivă de nivel (151h30′ timp limită) și o cursă pentru tineri (YCC) de 15 kilometri și 1.000 metri diferență pozitivă de nivel (4 ore timp limită), curse care se desfășoară pe munți înalți care depășesc 2.500 de metri altitudine, în condițiii climatice grele, care traversează râuri și ghețari și la finalul cărora nu există premii în bani.

UTMB 2017, în imagini: http://4run.ro/spectacolul-utmb-2017-imagini-fotografii-vederi/

Având ”centrul de operațiuni” în stațiunea franceză Chamonix, UTMB reprezintă o aventură extraordinară într-unul din cele mai mărețe masive europene, o cursă mitică, o experiență unică, care se desfășoară în jurul vestitului Mont Blanc, pe un traseu care ar fi parcurs în drumeție, de muritorii de rând, în 6-7 zile, dar pe care alergătorii îl termină în 20-40 de ore. Ultra Trail du Mont Blanc este o competiție a superlativelor care se desfășoară pe parcursul unei întregi săptămâni, poate și din cauza asta este numit și Campionatul Mondial al Alergării Montane sau Vârful Mondial al Alergării Montane, este o cursă la care participă cei mai buni sportivi ai planetei, care iau startul alături de alți aproape 8.000 de alergători din toate colțurile lumii. Toate cifrele UTMB sunt la superlativ: peste 2.000 de voluntari, peste 18 regiuni franceze, italiene și elvețiene parcurse, aproximativ 16.000 de suporteri ai participanților desfășurați de-a lungul traseului și peste 50.000 de spectatori.